
Așa cum ne așteptam, articolul publicat miercuri seară pe acest site a iscat un scandal uriaș. Suntem conștienți că bomba a căzut din senin și a lăsat pe toată lumea mască, dar ne așteptam la mai mult fair-play din partea fanilor USR PLUS.
În loc să accepte bărbătește că idolii lor au comis-o propulsându-l pe fostul condamnat penal Bogdan Nanu într-o funcție extrem de importantă, aceea de director general al Colterm – companie de termoficare de care depinde, în fiecare iarnă, căldura din locuințele a zeci de mii de timișoreni -, simpatizanții USR PLUS n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să nege evidența.
Pe grupul de Facebook USR Timiș Agora, grup asumat de echipa USR PLUS, postacii de serviciu cer cu vehemență probe, nu povești. Asta de parcă nu am fi prezentat suficiente probe, de parcă am fi inventat noi numere de dosare, de sentințe sau plângeri penale.
Ca atare, am decis să le facem pe plac detractorilor noștri și să le prezentăm tot ce și-au dorit: hotărârile judecătorești ale instanței de fond, de apel și de recurs (Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara) din care am tăiat toate numele proprii cu excepția celui al inculpatului și al părții civile.
Am atașat acestui text și printscreen-uri de pe grupul de facebook mai sus menționat, pentru ca sesiunea de întrebări și răspunsuri să fie completă. Lectură plăcută!