Alexandru Pelici, antrenorul principal al 
, vorbește despre fotbal, familie, amintiri și planuri de viitor, într-un interviu de colecție publicat în paginile ghidului TV al ziarului Renașterea bănățeană de vineri, 28 iunie, pe care îl puteţi achiziţiona în format tipărit, de la chioşcurile de presă.
„Suporterii să aibă încredere că Timişoara va redeveni un leagăn al fotbalului românesc”
– Cum s-a produs apropierea dumneavoastră faţă de sportul-rege?
– Pe vremea noastră, copilăria însemna fotbal în timpul pauzelor de la şcoală, fotbal după orele de şcoală şi fotbal în jurul blocului. Deci, fotbal cât încape, iar acesta a fost, probabil, un avantaj pentru generaţia mea. Am avut ABC-ul fotbalului sau pasa cu latul încă din vremea copilăriei. Primii paşi i-am făcut alături de domnul profesor Doru Maşcovescu, căruia îi voi mulţumi mereu nu doar pentru că m-a îndrumat în acest sport, ci şi pentru că m-a format ca om. Am învăţat foarte multe de la dânsul şi îi voi rămâne veşnic recunoscător pentru acest lucru. Cel care m-a dus la Electrica, fosta Progresul, a fost Dorin Chimiuc, fiul domnului Gheorghe Chimiuc. El m-a dus la domnul Maşcovescu, aşa am ajuns la fotbal. Pe stadion, ca spectator, mergeam cu tatăl meu. Pe vremea aceea, la Poli jucau Moise, Liţă Dumitru, Manea, Anghel, o echipă mare a fotbalului timişorean.
– Mamei dumneavoastră, îndrăgita solistă Mariana Drăghicescu, i-aţi dedicat piesa „Maică bună, maica mea”…
– Mama, cântăreaţă de muzică populară, a tras de mine să o iau pe partea ei. Faptul că am fost lăsat să aleg îl datorez tatălui meu, el mi-a oferit această libertate. Am ales sportul, dar mi-am propus că dacă voi înregistra vreodată o melodie atunci aceasta să fie în memoria mamei mele. Aşa s-a şi întâmplat, melodia respectivă am luat-o de la un prieten foarte bun, Florin Pistrilă. Textul, în proporţie de 90 la sută, îmi aparţine.
– Electrica, Politehnica, Telecom, CSM Reşiţa şi Apulum Alba Iulia au fost reperele carierei de jucător. Unde v-aţi simţit cel mai bine?
– Toate perioadele au fost frumoase. Cea mai lungă dintre ele a fost la Timişoara, aici am trăit satisfacţii mari şi am avut onoarea să lucrez cu oameni deosebiţi, fotbalişti şi antrenori. Am făcut parte dintr-o generaţie foarte bună a Timişoarei fotbalistice. Şi la Reşiţa am prins o generaţie foarte frumoasă. La Alba Iulia eram pe finalul carierei, am prins şi acolo o echipă frumoasă.
– Aţi debutat ca antrenor la o vârstă fragedă, la echipa din Alba Iulia…
– La Alba Iulia am făcut primii paşi în antrenorat, iar pentru asta îi sunt recunoscător domnului Şunda, care mi-a întins mâna pentru a începe această meserie. Am avut neşansa să-mi închei repede cariera de jucător, la 28 de ani, din cauza unor accidentări suferite la genunchi. Pe de altă parte, Dumnezeu mi-a oferit şansa să încep foarte repede cariera de antrenor alături de domnul Şunda şi apoi pe cont propriu. Este mentorul meu, am învăţat foarte multe de la domnul Şunda şi îi sunt recunoscător pentru asta. Am preluat de la dânsul inclusiv disciplina, punctualitatea şi organizarea.
– Fotbalul timişorean a apelat la serviciile dumneavoastră abia anul trecut. A făcut-o Ripensia, echipă la care activaţi şi în prezent. A fost pentru dumneavoastră o dorinţă mai veche să vă întoarceţi acasă?
– Nu a fost o dorinţă mai veche, ci o durere mai veche. Până în momentul în care am venit la Ripensia am mai avut o discuţie cu domnul Marius Cociu, de la ASU Politehnica. Îi mulţumesc că s-a gândit la mine, dar atunci nu s-a putut să mă întorc acasă, eram la Mioveni în acea perioadă. Până în acel moment a fost o durere că nimeni din Timişoara nu era interesat de mine, şi mă refer aici la perioada când fotbalul din acest oraş se afla la un nivel mai ridicat. După despărţirea de echipa din Sibiu, oferta de la Ripensia a căzut ca o mănuşă. Chiar am vorbit cu soţia mea despre acest lucru, avem un fiu de trei ani şi jumătate care avea probleme de adaptare şi avea nevoie de mine lângă el, astfel că a căzut perfect oferta de a antrena la Ripensia. Nu am stat pe gânduri după prima discuţie pe care am avut-o cu domnul Mihu, chiar dacă ulterior au apărut oferte de la echipe mai bine cotate din punctul de vedere al performanţelor.
– La ce nivel o vedeţi pe Ripensia în următorii ani?
– Sper ca Ripensia să se facă mare, aşa cum a fost pe vremuri. Nu ştiu dacă va mai câştiga titluri sau cupe, dar îmi doresc măcar să încerce promovarea în prima ligă şi să ajungă acolo. Pentru asta este nevoie însă de infrastructură, de mai multe lucruri… Am înţeles perfect şi punctul de vedere al domnului Mihu.
– Un mesaj de final pentru suporterii timişoreni…
– Vreau să-i îndemn pe iubitorii de fotbal din Timişoara, indiferent ce echipă susţin, să vină la teren, să iubească acest sport şi să aibă încredere că acest oraş va redeveni ceea ce a fost odată, un leagăn al fotbalului românesc. Îi îndemn, totodată, să-şi dea copiii la fotbal! După exemplul oferit de naţionala de tineret, tot în generaţiile următoare trebuie să căutăm soluţii pentru redresarea fotbalului românesc.
