Drumurile Municipale, societate-vedetă în ședința CLT

plen clt

După ce au amânat, în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local Timișoara, proiectul de hotărâre privind achiziția serviciilor pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, parcurilor, scuarurilor, a spațiilor verzi și a sistemelor de irigare, întreținerea și amenajarea locurilor de joacă pentru copii și a canisitelor, efectuarea lucrărilor de tăieri de corecție, elagare și defrișare a arborilor de pe domeniul public al municipiului, aleșii locali au aprobat în viteză tot ce se afla pe ordinea de zi inițială și pe cea suplimentară.

Trei dintre proiectele importante de pe ordinea de zi au vizat Societatea Drumuri Municipale (SDM) SA.

Au fost revizuite prețurile aferente activităților de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor, podurilor, pasajelor, pasarelelor din Timișoara, precum și a infrastructurii intrainstituționale a municipalității. De asemenea, au fost actualizate tarifele aferente serviciului. „Activitatea de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara”.

Revizuirea și actualizarea s-au făcut prin scumpire, pentru a respecta prevederile ordonanței de guvern care prevede că în domeniul construcțiilor salariul minim brut este de 3.000 de lei.

Tot SDM a primit în concesiune, pe 49 de ani (dar doar atâta timp cât consiliul local este acționarul majoritar al societății), mai multe terenuri pe care ar urma să construiască, în sfârșit, parcări subterane: cinci hectare în Parcul Civic, două hectare pe bulevardul Mihai Eminescu și alte câteva ale căror amplasamente nu au fost precizate în proiectul de hotărâre. Specialiștii primăriei susțin că nici unul dintre terenurile pe care SDM ar urma să amenajeze parcări nu se află în litigiu și nu este revendicat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *