Alb-verzii, după puncte la Satu Mare

Alb-verzii, după puncte la Satu Mare

Alb-verzii, după puncte la Satu Mare

CSC Dumbrăvița susține un nou examen important în subsolul clasamentului Ligii a II-a la fotbal. În etapa a 9-a, alb-verzii evoluează pe terenul nou-promovatei CSM Olimpia Satu Mare.

Meciul este programat sâmbătă, 4 octombrie, cu începere de la ora 11, pe stadionul „Olimpia – Daniel Prodan”.

Cele două echipe au acumulat câte patru puncte în primele opt runde ale actualei stagiuni. CSC Dumbrăvița vine după remiza (1-1) obținută acasă cu CSC Șelimbăr, o altă formație aflată în suferință.

Cu un moral mai bun abordează jocul de astăzi adversara din Satu Mare, care a reușit să se impună în urmă cu o săptămână la Buzău (1-0).

fabian

„Mă leagă amintiri frumoase de stadionul din Satu Mare, acolo este copilăria mea. Acum, însă, sunt antrenor profesionist și merg la Satu Mare cu gândul de a-mi conduce echipa spre victorie.

Întâlnim o vecină de clasament, CSM Olimpia Satu Mare, și vreau să abordăm meciul foarte curajos. Îmi doresc de la echipa mea să aibă spirit de luptă și o maturitate în exprimare. S-ar putea să conteze impresia ultimului rezultat obținut de cele două echipe, dar asta vom vedea în timpul meciului.

Sarcina mea este să îi capacitez pe băieții mei, să mergem cu un moral bun. Am avut și noi momentele noastre bune. Trebuie să corectăm ceea ce nu am făcut bine și să avem un meci foarte organizat, să avem curaj și maturitate în abordarea acestui joc de deplasare. Băieții s-au antrenat foarte bine.

CITEȘTE ȘI: Stadionul Eroii Timișoarei va fi deținut în coproprietate de Primărie și CJT. Arena va fi inaugurată în 2026

Au entuziasmul lor tineresc și este foarte important acest lucru. Sigur, mai trebuie să vină fiecare cu un plus în ceea ce privește maturitatea în joc și tupeul în sensul bun al cuvântului și avem toate premisele să facem un rezultat pozitiv la Satu Mare. Ei vin după o victorie la Metalul Buzău.

I-am urmărit și am încercat să îi surprindem cu ceea ce putem și noi. Vom încerca să le blocăm jocul în faza ofensivă. Ei joacă acasă, vor avea un aport ofensiv probabil mai serios.

Va trebui să avem grijă la punctele lor forte și, bineînțeles, să exploatăm punctele slabe ale adversarului. Nu sunt probleme de lot. În afară de Sofran, care e suspendat pentru acest meci, în rest tot lotul este valid”, a declarat Florin Fabian, antrenorul principal al echipei CSC Dumbrăvița, care este născut la Satu Mare.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *