Alarmă falsă în vestul țării: O fată de 12 ani a sunat la 112 și a spus că ea și alți doi tineri au fost răpiți

Incident suspect într-un oraș din vestul țării

Alarmă falsă în vestul țării: O fată de 12 ani a sunat la 112 și a spus că ea și alți doi tineri au fost răpiți.

O fată în vârstă de 12 ani din Reșița, județul Caraș-Severin, a sunat, vineri, la 112 și a spus că ea, alături de alți doi tineri, au fost legați la ochi și răpiți. Apelul a fost, din fericire, fals.

Potrivit Poliției Caraș-Severin, polițiștii reșițeni au primit două apeluri la 112 prin care o tânără sesiza că a fost legată la ochi și răpită împreună cu alți doi tineri.

CITEȘTE ȘI: Mihai Ritivoiu, prefect de Timiș: „Focarul de la ferma Smithfield din Pădureni este stins” 

Apelurile s-au s-au dovedit a fi, din fericire, false.

„După efectuarea apelurilor, persoana nu a mai putut fi contactată pe numărul de telefon, telefonul fiind închis. Imediat, la nivelul inspectoratului au fost construite mai multe echipe operative, care au demarat verificările în legătură cu cele sesizate de tânăra în cauză, în mai puțin de o oră fiind identificată apelanta, o fată de 12 ani, care, în momentul apelării serviciului 112, se afla în incinta unei unități școlare din Reșița, împreună cu alți colegi de aceeași vârstă”, transmite Poliția Caraș-Severin.

Copila, împreună cu bunica, au fost duse la sediul poliției pentru stabilirea celor întâmplate și luarea măsurilor legale, tânăra fiind atenționată cu privire la utilizarea SNUAU 112.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost doar o glumă, dar a presupus angrenarea de resurse și forțe pentru a desfășura multiple activități într-un timp scurt. Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare, cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate.

Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii”, transmite Poliția Caraș-Severin.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *