Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara și-a schimbat culorile și sigla, acestea fiind în curs de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
CITEȘTE ȘI: Un șef din primărie primește cadouri de zeci de mii de euro de la o firmă de apartament
Culorile alese au fost nuanțele de albastru, ce reprezintă cerul, și galbenul – simbolul soarelui, iar simbolul grafic este o aripă.
”Am ales să folosim o reprezentare grafică inspirată din aripa avionului lui Traian Vuia. Începând cu anul 2002, aeroportul poartă și numele pionierului aeronauticii mondiale, bănățeanul Traian Vuia, așadar am decis să includem, la nivel simbolic, amintirea acestuia în sigla noastră.
CITEȘTE ȘI: Adevărul despre relaţia lui Traian Băsescu – Elena Udrea, spus de un fost consilier prezidenţial: „Îmbrăcată în roşu, cu o fustă mini provocatoare, atârnând pe biroul lui…”
Astfel, ducem mai departe pasiunea și dăruirea lui pentru aviație”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.
CITEȘTE ȘI: Gest extrem făcut de patronul unei firme! Bărbatul şi-a tăiat gâtul, la serviciu
Potrivit reprezentanților instituției, vechea siglă, în culorile alb, gri, negru și roșu, prezentând inițialele ”A” și ”T” era depășită din punct de vedere grafic în contextul investiților pentru construirea noilor terminale, dar și a pregătirilor pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.



Noua siglă este statică și rigidă , nu sugerează dinamica vieții din aeroport si viteza călătoriei. Orientarea aripii e mai degrabă a unui liliac sau simbolul zborului frânt a lui ICAR. Fontul folosit nu are eleganța serviciilor dorite de călători e mai util de folosit pentru o fabrică de mașini grele. Nu pare realizat de un profesionist in domeniu.