ADRIAN DESPOT, mărturisiri revoltătoare: „NU ERAU PREGĂTIŢI, de la instituţiile statului până la funcţionari”

Liderul trupei Viţa de Vie, arădeanul Adrian Despot, rănit în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv, din Capitală, a declarat, la Sibiu, că majoritatea oamenilor implicaţi în dezastrul care a avut loc „nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari”.

„Majoritatea oamenilor implicaţi în acest dezastru care s-a întâmplat nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari şi aşa mai departe… şi este important să vorbim despre succes şi despre paşii pe care trebuie să-i urmăm ca să fim pregătiţi, să fim pregătiţi atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru (…) Nu sunt un speaker şi sunt foarte afectat de evenimentele petrecute, n-am nicio idee cum o să decurgă această întâlnire între noi. Invitaţia a fost destul de veche, invitaţia am primit-o acum două luni de zile, mi-a plăcut foarte mult ideea şi pentru că sunt un om de cuvânt am venit astăzi în faţa voastră, dar recunosc că, practic, toată lumea s-a schimbat, cel puţin lumea mea s-a schimbat, şi n-am idee cum o să decurgă această întâlnire. O să fie cel puţin interesantă”, a spus Despot, prezent, marţi, la o întâlnire cu studenţii în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul evenimentului „Cum m-am recrutat. Poveşti cu mine şi despre tine”.

De asemenea, Adrian Despot i-a mulţumit soţiei sale, care s-a aflat împreună cu el la evenimentul de la Sibiu.

„Asta vă spuneam, că am nevoie în momentul de faţă de prieteni, de familie, am nevoie de oameni care empatizează cu mine, de oameni care suferă împreună cu mine şi de oameni care vor să schimbe lucrurile (…)”, a adăugat el.

Despot s-a referit şi la faptul că nu a făcut declaraţii în spaţiul public despre cele întâmplate.

„Trebuie să mai spun că, vis-a-vis de lipsa mea de declaraţii în spaţiul public, după evenimentul de la Colectiv, se datorează unui fapt simplu, dacă vreţi, mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliţie, am fost audiat şi am depus mărturia mea şi din punctul meu de vedere tot ce ţine de spaţiul public şi de declaraţiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînţeles, întrebarea: «Ok, partea civică ţi-ai făcut-o, dar partea morală?» Partea morală, asta e o întrebare care vine din presă, partea morală faţă de oameni nu vrei să ţi-o faci, ei vor să afle ce s-a întâmplat acolo… şi asta mă face să zâmbesc puţin amar pentru că mi se pare foarte nepotrivit ca presa, mass-media, să folosească cuvântul moral”, a mai spus el potrivit Mediafax.

Liderul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a fost rănit în incendiul din Clubul Colectiv, în urma căruia 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Citeşte şi:

Bănăţeanul Adi Despot abia poate să vorbească…! Artistul-erou i-a povestit unui apropiat infernul de la „Colectiv”

 

 


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns