
Livratoare din Ucraina, atacată în centrul Timișoarei, aproape de Catedrala Mitropolitană.
Vineri, 15 mai 2026, în jurul orei 14:20, polițiștii Sectiei 1 Urbană au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe Bulevardul Regele Ferdinand I din municipiul Timișoara, o femeie, cetățean ucrainean, livrator în cadrul unei platforme de livrări, ar fi fost implicată într-un incident cu un bărbat necunoscut, în urma căruia aceasta ar fi căzut de pe bicicletă.
Ucraineanca a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, fiind în afara oricărui pericol, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii continuă verificările pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei și stabilirea întregii situații de fapt în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
CITEȘTE ȘI: Pacient confirmat cu hantavirus la Arad
Imagine cu rol ilustrativ


