Accident în Timișoara, după ce un șofer a trecut pe roșu la semafor

Accident în Timișoara, după ce un șofer a trecut pe roșu la semafor

Accident în Timișoara, după ce un șofer a trecut pe roșu la semafor

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orelor 23:05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la un accident care a avut loc pe bulevardul Liviu Rebreanu.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că un bărbat, de 44 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre strada Traian Vuia, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Drubeta, nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, a transmis IPJ Timiș.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul de 37 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: „Curățenie” în administrația Fritz: Peste 130 de posturi din Primăria Timișoara, dintre care 86 la Poliția Locală, ar putea fi desființate


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *