
Locuințe sociale noi, într-o localitate timișeană.
Situat la poalele vulcanului stins Șumig, la limita administrativă cu județul Caraș-Severin, orașul timișean Gătaia a cunoscut în ultimele două decenii o dezvoltare urbană nespectaculoasă, dar susținută, devenind un pol de atractivitate pentru toată zona de sud a județului Timiș.
În aceste condiții, administrația locală a reușit să acceseze prin Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației o investiție specifică, și anume construirea unui lot de locuințe sociale.
Valoarea totală a acesteia, actualizată printr-o hotărâre adoptată zilele trecute de consiliul orășenesc, se ridică la suma de șapte milioane de lei (inclusiv TVA), din care puțin peste o zecime este cofinanțată prin bugetul local.
Din total, 6,3 milioane sunt alocate investiției de bază, diferența fiind rezervată costurilor cu amenajarea terenurilor și asigurarea utilităților, proiectarea, organizarea de șantier și comisioanelor aferente.


