
Atac armat într-o școală primară din SUA. Copii printre victime, atacatorul a fost ucis
Cel puțin două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat produs joi într-o școală primară din statul american Oregon. Poliția a confirmat că printre victime se numără și copii, iar atacatorul a fost împușcat mortal.
Atacatorul avea 16 ani. Trei copii și un profesor au fost uciși
Autoritățile au anunțat că atacatorul de la școala primară Silver Rail din Bend, Oregon, era un adolescent în vârstă de 16 ani, care a ucis trei copii și un profesor înainte de a fi împușcat de o persoană aflată la fața locului, care l-a urmărit în interiorul școlii, relatează Associated Press.
Copiii uciși aveau 5, 8 și 11 ani. Un alt copil, în vârstă de 7 ani, și un profesor de 54 de ani au fost răniți și transportați la spital în stare critică, a declarat șeful poliției din Bend, Mike Krantz.
Adolescentul, care locuia în Bend, a pătruns cu forța în școală, după ce a tras asupra ușilor încuiate. Acesta a fost găsit mort în interiorul clădirii, la câteva minute după primul apel de urgență.
Potrivit unui oficial din cadrul forțelor de ordine, atacatorul a folosit o pușcă cu încărcare manuală, de tip pump-action, cumpărată de mama sa. Sursa a vorbit sub protecția anonimatului, deoarece nu era autorizată să ofere public detalii despre anchetă.
CITEȘTE ȘI: Arestări în cazul profesorului bătut la Gimnaziala 15 din Timișoara
Poliția nu știe deocamdată dacă adolescentul cunoștea pe cineva din școală sau dacă fusese elev al instituției.
Guvernatoarea statului Oregon, Tina Kotek, a declarat că este „absolut devastată” de tragedie și i-a mulțumit persoanei care a intervenit pentru a opri atacatorul.
„Membrului comunității care a intervenit eroic pentru a preveni pierderea altor vieți: acțiunile dumneavoastră implică o povară emoțională uriașă și vreau să știți că gândurile mele se îndreaptă și către dumneavoastră”, a declarat guvernatoarea, potrivit Mediafax.
Sursa foto: Cody Alcorn/Facebook


