
Jaf la Luvru. Hoții au reușit să fugă cu mai multe bijuterii, muzeul a fost închis
Un jaf s-a produs duminică la Muzeul Luvru din Paris. Hoții au reușit să fugă cu mai multe bijuterii, iar muzeul a fost închis.
Ministrul Culturii anunță că Muzeul Luvru a fost jefuit duminică dimineață, între orele 9:30 și 9:40. Se pare că mai multe persoane necunoscute, dotate cu drujbe, au intrat într-o cameră care conținea bijuterii folosind un lift de marfă, potrivit Le Figaro.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în Timișoara și județul Timiș, în perioada 20 – 24 octombrie
Hoții ar fi venit cu un scuter și au spart un geam al muzeului. Ei au reușit să dispară, a declarat o sursă din Poliție pentru Le Figaro.
Muzeul și-a închis imediat porțile „din motive excepționale”. Pagubele nu au fost încă evaluate și numeroase forțe de ordine se află la fața locului, potrivit Mediafax.


