Timiș: O nouă perioadă de înscrieri pentru două categorii de candidați care doresc să ocupe un post în învățământul preuniversitar

Numărul de posturi ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a crescut cu 4.558, în primele două luni din 2025

Timiș: O nouă perioadă de înscrieri pentru două categorii de candidați care doresc să ocupe un post în învățământul preuniversitar.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a publicat pe site-ul instituției o notă informativă privind o nouă etapă de depunere a dosarelor pentru candidații care doresc să fie repartizați, pe perioadă determinată, pe posturile vacante din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024/2025 pe baza notelor/mediilor obținute în anii anteriori, dar și pentru cei care vor să se detașeze prin concurs specific.

Perioada inițială de înscriere a fost între 8 și 17 mai. Pentru repartizare pe baza notelor/mediilor din anii anteriori s-au înscris 342 de candidați eligibili.

Conform inspectoratului școlar din Timiș, va mai avea loc încă o etapă, în intervalul 27-28 august. Tot atunci, vor putea depune cereri și candidații care doresc să se detașeze prin concurs specific, sesiunea 2024, la alte unități de învățământ:

”În mod excepţional, candidaţii care nu au depus cereri pentru angajare pe perioadă determinată/detașare la cerere prin concurs specific pentru anul școlar 2024-2025, în perioada 8-17 mai 2024, mai pot depune cereri în perioada 27-28 august 2024 (până la ora 16.30) pentru etapele de mobilitate:

– Detașare la cerere prin concurs specific, sesiunea 2024

– Repartizarea în baza notelor/mediilor din perioada 2018-2023 (note/medii peste 7 în perioada 2018-2020, note/medii peste 5 în perioada 2021-2023)”.

Informații suplimentare (documentele necesare, modalitatea de transmite a acestora etc.) pot fi găsite pe site-ul inspectoratului, la secțiunea ”Managementul resurselor umane/Repartizare pe perioadă determinată 2024-2025 inclusiv pe baza notelor de la concursurile nationale 2018-2023”.

CITEȘTE ȘI: BEC Timiș a făcut publice procesele-verbale privind centralizarea voturilor la alegerile din 9 iunie

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *