Liderii coaliției stabilesc miercuri, 19 iunie, data alegerilor prezidențiale

Liderii coaliției stabilesc miercuri, 19 iunie, data alegerilor prezidențiale

Liderii coaliției stabilesc miercuri, 19 iunie, data alegerilor prezidențiale.

Liderii PSD și PNL stabilesc miercuri, într-o ședință a coaliției, data alegerilor prezidențiale.

Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârșit de an, în noiembrie-decembrie.

Alegerile locale și europarlamentare, spunea luni Nicolae Ciucă, au perturbat procesul de învățământ.

„Este adevărat că atunci când am discutat calendarul alegerilor, s-a convenit, fără să fie formalizat, ca data alegerilor să fie în septembrie.

După modul în care s-au desfășurat alegerile locale și europarlamentare și feedback-ul, mesajele pe care le-am avut din teritoriu, în primul rând de la părinți – a fost o chestiune legată de faptul că a fost perturbat procesul de învățământ.

Iată că suntem în a opta zi și nu avem încă rezultatele finale.

Au fost școli care nu își reluaseră, la sfârșitul săptămânii, activitatea, ca atare toți cei care au examne de capacitate, baacalureat, s-au simțit afectați de acest aspect.

Mai mult, urmează să avem o periodă de două luni de vară, până în septembrie știm bine care sunt activitățile, e perioadă de concedii”, declara luni liderul PNL.

Întrebat dacă a discutat cu Marcel Ciolacu despre stabilirea datei alegerilor prezidențiale, președintele PNL afirma: „Nu am apucat să discutăm concret și detaliat pe acest subiect. Vor avea loc discuții miercuri, când vom avea coaliție. (…) Eu cred că miercuri stabilim data acestor alegeri”.

De asemenea, el nu considera ca variantă viabilă un candidat comun PSD-PNL la prezidențiale.

Social-democrații pledează pentru organizarea alegerilor în luna septembrie, așa cum a fost convenit.

(sursa: Mediafax)

CITEȘTE ȘI: Timiș: O nouă perioadă de înscrieri pentru două categorii de candidați care doresc să ocupe un post în învățământul preuniversitar


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *