Cod portocaliu de caniculă în Banat! Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale.
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Tot miercuri, va intra în vigoare un Cod portocaliu în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
CITEȘTE ȘI: Gest nobil al unor polițiști timișeni
Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de gradeconform Mediafax.
În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.