„Unda verde” din traficul din Timişoara e ca Fata Morgana. Unii au văzut-o, alții nu, dar toți vorbesc despre ea

semafoare Timisoara 5

Sistemul de management al traficului din Timișoara ar fi trebuit să fie pe deplin funcțional de la începutul lunii în curs, cel puțin așa promitea conducerea primăriei după inaugurarea spectaculosului centru de coordonare de pe bulevardul Iuliu Maniu.

Din nou, însă, optimismul edililor a fost depășit de realitatea de pe teren, pentru că sistemul nu a arătat, deocamdată, tot ce poate. Încă se lucrează la ajustările începute încă din toamnă, iar semafoarele inteligente – deși funcționale pe galben intermitent – nu sunt pornite în toate intersecțiile.

În timp ce unii conducători auto sunt foarte nemulțumiți de mulțimea de semafoare, beneficiarul proiectului de management al traficului îl laudă. Adevărul se află, ca de obicei, pe undeva pe la mijloc: se circulă mai bine, dar nu așa cum și-ar dori cei care sperau la minuni.

Inaugurarea sistemului de management al traficului din Timișoara, care a avut loc la începutul lunii noiembrie a anului trecut, s-a făcut cu mare fast și cu oaspeți de seamă. Pe lângă specialiștii de frunte ai firmei care a realizat proiectul, a fost prezent însuși șeful cel mare de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, generalul Marcel Opriș.

De la acești oameni importanți timișorenii au putut afla că orașul lor are parte de cel mai performant sistem de acest tip din România, care le va face viața nu doar mai ușoară, prin fluidizarea traficului, ci și mai sigură, mulțumită sutelor de ochi ai lui Big Brother, instalați prin mai toată urbea. Încă de atunci, cei care au lucrat la sistem au avertizat că acesta va avea nevoie de o perioadă de adaptare, estimată la trei luni, până când se va obișnui cu valorile din trafic și va reuși să regleze duratele de funcționare ale semafoarelor în așa fel încât să reducă timpul de așteptare.

Uneori da, alteori, ba

Teoretic, la ora actuală ar trebui să avem undă verde pe cinci trasee importante din Timișoara: pe bulevardul Liviu Rebreanu, între AEM și Calea Șagului, pe Simion Bărnuțiu și Take Ionescu până la Punctele Cardinale, de la Banca Națională până la Podul Michelangelo și de la același pod până la Spitalul Județean, precum și pe Calea Lipovei, de la intrarea în oraș până la Punctele Cardinale.

În privința culorii undei și a fluidizării circulației, părerile sunt împărțite și depind foarte mult de traseele urmate de conducătorii auto, precum și de ora la care s-au aflat pe străzi. Cert este, însă, că în două mari sensuri giratorii – Iuliu Maniu și Mărăști – semafoarele nu au fost, deocamdată, pornite. Deși cele trei luni promise inițial au trecut cam de mult timp, termenul până la care toate semafoarele vor funcționa din plin a fost împins spre zodia mărțișorului, în perioada actuală fiind, din nou, nevoie de reglaje și probe.

Să fim optimiști?

Doar cei mai cârcotași dintre timișoreni pot spune că se circulă la fel de rău ca astă-vară, când se săpa pe mai toate străzile și semafoarele dădeau rateuri după rateuri.

Deși unii ar fi gata să smulgă semafoarele din rădăcini, acestea își fac, în mare, treaba, iar „unda verde” chiar există.

Atâta doar că n-o prind chiar toate autovehiculele aflate, la un moment dat, la un semafor. Orele de vârf, însă, nu le poate influența nimeni, iar nesimțirea unor conducători auto, care opresc pe liniile de tramvai sau în plină intersecție, blocându-i pe toți ceilalți participanți la trafic de dragul unui ipotetic avans de câteva zeci de secunde, nici atât.

Cu toate că nu consolează pe nimeni, blocaje în trafic și chiar devieri ale acestuia apar în toate orașele moderne, cu grad mare de motorizare și străzi înguste, iar acolo nu se mai necăjește atâta lume, pentru că știe că n-are rost…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “„Unda verde” din traficul din Timişoara e ca Fata Morgana. Unii au văzut-o, alții nu, dar toți vorbesc despre ea

  1. Aseara(16 febr.) am prins a doua oara unda rosie pe S.Barnutiu.Din stop in stop.Era ora 19 deci nu era aglomeratie.Strabat zilnic orasul.Pentru mine e clar ca sistemul nu merge.Bani aruncati ca sa pierdem timpul la stopuri montate inutil la care astepti doua minute si vezi ca nu circula nimeni pe partea care are verde. Suprareglementarea este o pacoste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *