Proprietarii de garaje din Timişoara „nu au nici o șansă”

Anul 2017 se anunță cel puțin la fel de nefast pentru garajele dintre blocuri situate în cartierele Timișoarei ca și anii trecuți.

Conducerea municipalității a anunțat marţi că amenajarea spațiilor situate între blocuri va continua, cu locuri de parcare și de joacă.

„Vom continua să amenajăm între blocuri, așa cum am început încă din 2012, la scara întregului oraș, pentru că, de zeci de ani, între blocuri nu s-au mai făcut amenajări decât sporadic.

Acestea se impun, dar va trebui să demolăm garajele. Am câștigat în instanță procesele cu alte două noi valuri de cetățeni – din cartierul Soarelui, pe strada Orion și între străzile Balmuș și Prezan – care nu au dorit să accepte demolarea amiabilă a garajelor.

Nu are nimeni nici o șansă să câștige în instanță, sunt foarte clare prevederile contractelor. Este o închiriere temporară a domeniului public, într-un anumit termen de la care se prevede eliberarea acestuia, trebuie să o facă”, a spus marţi primarul Nicolae Robu.

Din păcate, aceste considerații nu au fost valabile și pentru garajele din preajma străzii Brătianu, acolo unde Primăria Timișoara avea intenția de a construi o mare parcare supraterană.

Respectivele construcții se află și acum în picioare, nestingherite de nimeni, trecând multă vreme de când șefii municipalității nu au mai adus vorba despre ele, cu toate că se arată foarte vajnici față de proprietarii de garaje din cartierele mai îndepărtate de centru.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 Răspunsuri “Proprietarii de garaje din Timişoara „nu au nici o șansă”

  1. Peste tot in lume exista garaje.Normal,aceste construcții trebuie sa existe dar cu normele corespunzătoare de estetica și construcție.Personal nu sunt de-acord cu demolarea celor care respecta aceste norme ci din contra.Cu locurile de parcare unde exista un garaj nu se fac doua locuri de parcare in locul acelui garaj ci tot un loc de parcare rezulta.Plus ca garajele construite legal și corespunzător aduc venit municipalității.Sunt și exista terenuri goale pe care se pot face parcări moderne care sa poată fi închiriate de municipalitate cetățenilor dar nu se dorește probabil aceast lucru.Probabil se așteaptă șmecherii care sa construiască vreun bloc sau birouri.Privatii pot închiria dar municipalitatea oare de ce nu?Ex concret o mare suprafața de teren Zina lipovei între Pizzeria Thalia și lidl sta cu buruieni.Acolo s-ar putea amenaja parcari supraetajate ca și un garaj imens care se pot închiria de către primărie adăpostind și eliberând sute de mașini de pe străzi.Un privat poate face astfel de parcări la o clădire de birouri dar primăria ba.Dupa ce ca înainte sa construit înghesuit fără a se tine cont de locuri libere între clădiri acum politicienii actuali aproba construcții tot in interiorul orașului sufocand și mai rău.

  2. Un exemplu de incompetenta si nepasare: s-a amenajat in vara zona de blocuri de la stadion (intre fostul novatim si Boavista), destul de frumos(parcare+drum access+trotuare) doar ca au omis din proiect o portiune, care chiar necesita asfaltare ( e doar pamant si pietris). S-a depus chiar si o cerere la primarie semnata de toate asociatiile de proprietari de la blocurile afectate insa nu s-a facut nimc. Raspunsul a fost ceva de genul „nu am prevazut in proiect”. Uite asa au trecut frumusel exact pe langa zona cu pamant fara sa faca nimic si noi am ramas cu acelasi praf si noroi in spatele blocului. Ca sa fie si cireasa de pe tort, dupa 2 luni a venit RDS-ul cu fibra si a spart tot :))) …. rasu’ – plansu’

  3. pana la demolarea garajelor pentru locuri de joaca si parcari,de ce nu va ocupati de spatiile libere dintre blocuri lasate in paragina si pline de gunoaie?Sau e un titlu de glorie daramarea garajelor,iar terenurile virane pline de balarii,nu va aduc faima necesara din exploatarea lor?

  4. Inteleg nevoia oamenilor de a-si parca masinile in siguranta undeva dar felul in care s-au ridicat gheretele astea e jalnic. Fiecare cum a apucat, cu ce materiale au avut la dispozitie, au atasat hardughie dupa hardughie, una mai inestetica ca alta. Acelasi spatiu poate fi folosit pentru construirea de garaje moderne care sa arate profesionist si estetic. Deasemenea sunt atatea spatii verzii care sunt in paragina, doar pamant si gunoaie depozitate pe ele. Pot fi folosite ca parcari cu delimitari facute frumos in care pot fi planatate iarba sau copacii cum vezi afara. O solutie trebuie gasita ca oamenii sa-si poata parca masinile dar trebuie o solutie civilizata, nu tiganie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare