Abonament online la ediţia PDF. VEZI DETALII !

Poliţiştii, în alertă după ce un tânăr a jefuit o benzinărie şi a plecat spre Timişoara

Oamenii legii încearcă să găsească un tânăr de 18 ani, bănuit că ar fi sustras 23 de mii de lei dintr-o stație peco din Oraviţa. Interesant este că hoţul nu era conducător auto şi cu toate acestea avea treabă în staţia de carburanţi la ora 5 dimineaţa.

Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt la IPJ Caraş-Severin vine cu primele amănunte pe care le au poliţiştii:

„La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 05.00, aflându-se în interiorul unei stații de carburant și profitând de neatenția angajaților, bănuitul a sustras dintr-un sertar al caselor de marcat suma de 23.000 de lei, sumă de bani care provenea din încasări.

După comiterea furtului, bănuitul a părăsit localitatea cu un autoturism în regim taxi, deplasându-se înspre Timișoara”.

În prezent, polițiștii din vestul ţării fac verificări pentru depistarea tânărului și recuperarea prejudiciului cauzat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare