Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Cu bebelușii în portbagaj, la frontiera de vest

Două cupluri de români i-au șocat pe polițiștii timișeni în momentul în care s-au prezentat la vamă pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei.

Potrivit putătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, Petre Nicola, în Ajunul Bobotezei, în vama Cenad a ajuns un autoturism VW Passat, înmatriculat în Spania.

Șoferul, un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Dolj, era însoțit de soția sa, o tânără de 18 ani.

Actele celor doi păreau să fie în regulă, însă, în momentul în care au ridicat portbagajul mașinii pentru control, oamenii legii au descoperit, printre bagaje, un… bebeluș în vârstă de nouă luni.

Părinții și-au explicat gestul spunându-le polițiștilor că voiau să ajungă cu fiul lor în Spania, dar nu aveau pașaport pentru el. La câteva minute de la această întâmplare, în vamă a ajuns un microbuz marca Ford Transit. Pasagerii – doi bărbați și o femeie, tot din Dolj.

Nu mare le-a fost mirarea polițiștilor când, la controlul mașinii, în portbagajul acesteia au dat peste… o fetiță în vârstă de trei luni.

Și în acest caz, părinții fetiței au declarat că intenționau să ajungă în Spania, dar că nu aveau documente de călătorie pentru minoră.

Evident, călătoria acestora a fost întreruptă, urmând să fie cercetați pentru complicitate și participație improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cu bebelușii în portbagaj, la frontiera de vest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare