Centura de sud mai înghite câteva milioane

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație contractul pentru „Elaborarea revizuirii studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuție, documentației tehnice pentru autorizația de construcție (DTAC) și a documentației de atribuire pentru varianta de ocolire Timișoara”.

Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 6.487.500 de lei, iar termenul în care trebuie elaborată documentația este de nouă luni de la data atribuirii.

Finanțarea va fi asigurată prin proiectele din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 aprilie 2017.

Centura de sud a Timișoarei avea elaborată o documentație încă din anul 2011, dar aceasta era în conformitate cu prevederile legale și normele tehnice în vigoare la momentul respectiv.

O parte dintre normative s-au schimbat între timp, astfel că se vor mai cheltui câteva milioane de lei pentru actualizare.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Centura de sud mai înghite câteva milioane

  1. @Tm sud
    N-are de unde sa fie atata tranzit, incat sa se justifice 4 benzi. Ca exemplu: centura Aradului (centura de Nord): full de camioane si dube la orice ora, iar daca finalizeaza cele 2 pasaje se va circula decent, desi sunt doar 2 benzi.
    N-o sa fie in Timisoara tranzitul din Arad si Oradea niciodata.

    1. @Maitra cand vei face afirmatii pe baza unor recensamante auto atunci poti afirma ca e bun si un rahat de drum cu o banda pe sens. Pana atunci retine de este necesara centura cu 4 benzi:
      1. Creste siguranta traficului, eliminand ciocnirile frontale prin separarea sensurilor cu glisiere metalice sau parapeti de beton
      2. Se realizeaza o conexiune rapida intre sudul orasului din punctul de ramificatie a viitoarei autostrazi de la Belgrad si A1 spre Bucuresti
      3. Timpul de tranzit scade prin deplasarea vehiculelor grele pe banda 1 si a celor rapide pe banda 2
      4. Diferenta de costuri intre 2 sau 4 benzi nu trece de 30% ceea ce justifica o investitie pentru viitor
      Si atentie cu exemplul Oradea, de ce pe langa pasajele peste iesirile din oras (spre Arad si Beius) pentru acces la cartierul nou de langa centura primaria a construit inca doua pasaje denivelate? Din MOTIVE DE SIGURANTA A TRAFICULUI chiar daca fluxul de masini spre cartier e foarte mic!
      Acum spre ca ai inteles ca n-o NU exista in limba romana!

  2. Sa speram ca cineva va avea putina minte astfel incat sa aprobe o centura cu 4 benzi de la onceput astfel incat sa rezulte un drum cu o rezerva de capacitate pentru urmatorii 10-20 ani! In caz contrar dupa nici 10 ani se va impune largirea la 4 benzi investitia costand in final dublu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare