Ziua Banatului, stabilită oficial

Ziua banatului

Ziua Banatului a fost stabilită oficial. Senatul României a adoptat, în această săptămână, cu 54 de voturi pentru, patru împotrivă și zece abțineri, propunerea legislativă privind declararea zilei de 21 iulie ca Ziua Banatului.

Astfel, începând din anul acesta, județele din Banat își vor sărbători ziua regiunii de 21 iulie, pentru a marca evenimentul istoric din 1718, cunoscut sub numele de Tratatul de la Passarowitz (Pojarevăț), acordul de terminare a războiului dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic aliat cu Republica Venețiană.

În perioada 1714-1718, otomanii au avut mai multe succese împotriva Veneției și în luptele purtate în Grecia, dar au fost înfrânți la Petrovaradin (germană Peterwardein) în 1716 de către trupele imperiale austriece conduse de prințul Eugeniu de Savoia.

Tratatul a consfințit pierderea de către Imperiul Otoman a Banatului Timișoarei, a Serbiei de Nord (inclusiv Belgradul), a nordului Bosniei și a Olteniei în favoarea Casei de Habsburg.

Veneția și-a pierdut posesiunile din peninsula Peloponez și din Creta, câștigate prin Tratatul de la Karlowitz, păstrând doar insulele ioniene și Dalmația.

Belgradul și Oltenia au fost obținute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad.

Inițiatorii legii care va intra în vigoare din acest an sunt mai mulți deputați și senatori din județele Timiș și Caraș-Severin, aparținând tuturor partidelor politice și minorităților naționale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ziua Banatului, stabilită oficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *