Zi neagră în vestul țării. Doi oameni au fost găsiți înecați, unul dintre ei chiar în Timișoara

Un bărbat a murit înecat în apele unui râu din vestul țării

Doi oameni care, conform primelor informații, s-au înecat în Bega, respectiv Mureș, au fost descoperiți la interval de doar câteva ore. Primul cadavru a fost observat, la Timișoara, pe canalul Bega.  O femeie a văzut trupul neînsuflețit în apă, în zona podului care duce spre Piața Maria, și  a sunat la 112. Un echipaj de la pompieri a sosit la fața locului și a l-a scos la din apă.

CITEȘTE ȘI: Pădurarul împușcat în cap la o partidă de vânătoare de lângă Remetea s-a stins din viață. Cel care a tras a fost reținut

Polițiștii nu au reușit încă să îl identifice, însă din primele informații, este vorba despre un bărbat cu vârstă de aproximativ 45 de ani.

În cel de-al doilea caz, polițiștii și pompierii de la Sânnicolau Mare au fost alertați după ce un corp a fost observat plutind pe răul Mureș, în zona localități Igris.

În ambele cazuri, oamenii legii au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă și încearcă acum să stabilească identitatea celor decedați dar și împrejurările în care s-a produs decesul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *