
Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naţionale de Mediu va efectua controale privind respectarea nivelului de zgomot maxim admis în orașul de pe Bega.
”Pe perioada verii un aspect frecvent sesizat de opinia publică este disconfortul produs noaptea de activităţile desfăşurate de terase, cluburi, restaurante, prin zgomotul propagat în atmosferă de instalaţiile de sonorizare deţinute.
În scopul verificării şi monitorizării nivelului de zgomot generat, începând cu weekend-ul acestei săptămâni, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş şi ai Poliţiei Locale Timişoara vor efectua controale privind modul în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de baruri, restaurante sau cluburi respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, respectiv dacă poluarea fonică nu depășește limita admisă. Gestionarea zgomotului ambiental este importantă atât din punct de vedere al protecţiei mediului cât şi al ordinii şi liniştii publice”, a precizat Lavinia Alina Călușeru, comisar-șef al Comisariatului Județean Timiș al Gărzii Naţionale de Mediu.
Reprezentanții instituției avertizează operatorii economici din Timişoara cu privire la obligativitatea de a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficiența acestora şi de a le pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis.
În caz de nerespectare a legislaţiei protecţiei mediului, amenzile sunt curpinse între 3.000 şi 6.000 de lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
Dar mirosul de la Conti cand va intra in vizor?
Continentalul de gazeaza.. Garda de Mediu de aude?
DAR ZGOMOTUL PRODUS DE AEM? ESTE O GALAGIE INFENALA SI ZIUA SI NOAPTEA