Zeci de persoane confirmate cu noul coronavirus. Timișul se apropie de 500 de cazuri. E posibil al doilea val

coronavirus 26

Specialiștii avertizează că până la finalul acestei luni ne vom confrunta cu al doilea val de îmbolnăviri cu COVID-19, ca urmare a atitudinii populației față de măsurile de relaxare adoptate recent de autorități. Noul coronavirusului există în comunitate, fiind vorba de persoane infectate, dar asimptomatice, existând pericolul transmiterii comunitare a bolii. De aceea, este important ca populația și în special categoriile de risc (vârstnicii și bolnavii cronici) să respecte distanța socială (minim 1,5 metri față de o altă persoană) și să poarte mască în spații închise.
Până astăzi, ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 696 în Arad, 110 în Caraș-Severin, 616 în Hunedoara și 494 în Timiș.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 1097 persoane diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.
„De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 167 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, ieri, erau internați 205 de pacienți”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată erau ieri 13.055 de persoane. Alte 15.854 de persoane erau în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 310.407 de teste.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.918 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus: 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 484 în Germania, 86 în Marea Britanie, 28 în Olanda, doi în Namibia, trei în SUA, patru în Austria, trei în Belgia, șase în Japonia, doi în Indonezia, doi în Elveția, doi în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până ieri, 103 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, opt în Spania, cinci în Germania, doi în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: nouă în Germania, nouă în Franța, doi în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Zeci de persoane confirmate cu noul coronavirus. Timișul se apropie de 500 de cazuri. E posibil al doilea val

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *