Zăpada așternută pe șosele și neatenția unor șoferi duc la producerea de accidente în vestul țării

accidente vest

Un șofer a pierdut controlul volanului pe DJ 682, între Arad și Zădăreni iar mașina a ieșit de pe șosea și s-a înfipt într-un copac.

La fața locului au ajuns, de urgență, un echipaj SMURD și unul de la descarcerare Victima a reușit să iasă singură din autoturism iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor.

În județul Caraș-Severin a avut loc un alt accident, o șoferiță reușind “performanța” să ajungă cu mașina în apele Bârzavei. Din primele cercetări a reieșit faptul că femeia, în vârstă de 26 de ani,  nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic și a pierdut controlul volanului într-o curbă.

Ea venea dinspre Bocșa spre Reșița, iar accidentul a avut loc aproape de cartierul Câlnic. Din fericire, femeia nu a fost grav rănită așa că a putut să părăsească singură mașina căzută în apă și să ajungă la marginea drumului. Norocul a făcut să fie zărită de echipajul unei ambulanțe care mergea spre Timișoara.

Membrii acestuia i-au acordat primul ajutor, după care un al echipaj de la Salvare a transportat-o la Spitalul Județean de Urgențe din Reșița.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *