Vulcanii noroioşi de la Pişchia îşi aşteaptă musafirii

Valul roman, izvoarele minerale, lacul de acumulare şi mlaştinile din zonă sunt alte atracţii pentru iubitorii naturii.

Dacă treci prin comuna timişeană Pişchia, merită să te-abaţi pe la Centrul de Informare Turistică din localitate. Mai întâi, clădirea – construită, ca atâtea altele din întreg Banatul, pe bani europeni – atrage atenţia prin eleganţă.

Dacă-i treci pragul, constaţi că personalul care activează aici, ghidul Mariana Frăţilă şi agentul turistic Codruţ Benţo, e mai mult decât dornic să-ţi vină în întâmpinare şi să-ţi prezinte frumuseţile zonei, dincolo de ceea ce stă deja scris în pliantele lucioase pe care ţi le distribuie cu amabilitate.

„Suntem de-abia la început, căci centrul nostru s-a deschis în noiembrie, dar suntem convinşi că omul sfinţeşte locul şi că vizitatorii noştri, rarefiaţi deocamdată, se vor înmulţi pe măsură ce vor afla mai multe despre ceea ce poate văzut şi admirat la Pişchia şi prin împrejurimi. Sigur, nu putem rivaliza cu zone turistice prin excelenţă, unde există obiective şi vestigii arhicunoscute sau măcar peisaje menite să-şi fure ochii, dar credem că, pentru o excursie de-o zi, comuna noastră poate fi o destinaţie ispititoare, mai ales că este aproape de Timişoara. Avem aici valul roman, vulcanii noroioşi, izvoarele de ape minerale şi, desigur, lacul de acumulare şi mlaştinile, unde iubitorii naturii se pot bucura din plin de întâlnirea cu specii rare de păsări”, ne spune Mariana Frăţilă, înainte de a ne invita la un mic circuit cu popasuri în toate punctele enumerate.

Valul roman
În pădurea de la nordul satului Pişchia se păstrează, pe o lungime de şapte kilometri, aşa-numitul „val roman”, obiectiv turistic care poate fi observat şi la Bencecu de Sus. Lângă moara veche, se profilează un al doilea val, paralel, la numai 10 km faţă de primul. Locuitorii din Bencecul de Sus şi Murani se mândresc astăzi cu faptul că hotarul comunei este traversat de aceste valuri antice, de a căror existenţă între Mureş şi Dunăre se leagă întreaga istorie din sud vestul Daciei.

„Privit de aproape, poate nu e foarte spectaculos: un dâmb de pământ. Dar istoric vorbind, e o urmă a strămoşilor noştri”, spune Mariana Frăţilă.

Vulcanii noroioşi şi apele minerale
Un fenomen natural rar, vulcanii noroioşi, reprezintă un alt argument pentru turiştii care vin la Pişchia şi se datorează dispunerii strategice a comunei, pe linia ce desparte masivul Poiana Ruscă de dealurile Lipovei.

„Vulcanii noroioşi sunt uşor de găsit, la ieşirea din Pişchia spre Fibiş. Sunt la marginea pădurii înspre nord. Au forma unor ochiuri de apă clocotită, dar sunt reci. Pe timp ploios, craterul se umple cu apă, iar imaginea e unică”, precizează Mariana Frăţilă.

Gazele degajate în atmosferă prin nouă ochiuri ce bolborosesc în crater provoacă celor mai sensibili o uşoară stare de ameţeală.

„Dacă valea se inundă cu apă, se văd toţi vulcanii. Doar unul este activ mereu”, completează Mariana Frăţilă.

Pe vremuri, localnicii din Pişchia şi din Seceani veneau aici să se vindece de reumatism.

„Se folosea nămolul pentru împachetări. Acum, interesul s-a pierdut”, spune ghidul comunei.

Pişchia mai atrage turiştii cu apele minerale. Apele au proprietăţi curative, fiind utile în bolile digestive, ulceroase şi de nutriţie, dar sunt contraindicate pentru uzul curent.

„Apa de la Izvorul Bordoş este foarte consumată. În stare proaspătă, apa este foarte bună, dar după câteva ore îşi modifică gustul, iar recipientele primesc o culoare ruginie, din cauza fierului. Animalele mici (broaşte, moluşte etc.) nu trăiesc în această apă, dacă ajung accidental, mor. Prima fântână cu apă a fost forată, la o adâncime de 118 metri, în 1963, în centrul comunei. Mai sunt trei, forate în 1967, 1973 şi 1997”, precizează Mariana Frăţilă.

Mlaştinile de la Murani, un paradis al păsărilor
La fel de bine documentată este şi pe tema mlaştinilor de la Murani, despre care nu ezită să ne dea câteva date.

„Ca să ajungem la ele, trebuie să ne deplasăm pe un drum agricol până la lacul artificial creat, în 1971, prin bararea pârâului Măgheruş. Este situat la nord de Murani şi la nord-vest de pădurea de la Pişchia şi se întinde pe 200 de hectare, iar la capătul lui se găseşte zona propriu-zisă de mlaştină. 60 de specii de păsări, protejate prin lege, îşi fac veacul aici. Un ornitolog s-ar bucura să dea de barza albă şi cea neagră, de chirghiţa cu obraz alb, egreta mare şi mică, corcodelul mare, lopătari, raţe cu cap castaniu şi pestriţe. Un simplu timişorean amator de drumeţii ar savura liniştea şi ocazia de a petrece câteva ceasuri într-o atmosferă aparte, fără să fi străbătut pentru aceasta sute de kilometri”, punctează ghidul, în timp ce ne conduce la destinaţie.

Un singur of, dar unul mare, are Centrul de Informare Turistică din Pişchia: chiar dacă nu sunt lungi, toate drumurile către obiectivele din regiune sunt, la bază, agricole, aşadar sunt practicabile doar pe vreme bună şi cu maşini mai… curajoase.

„Dacă s-ar reuşi asfaltarea acestor căi de acces, eventual tot prin proiecte independente, suntem siguri că mult mai mulţi orăşeni ar veni la noi măcar în weekend. Aşa, ne frecventează în căutare de destinaţii interesante diverse grupuri de elevi şi, din când în când, câte un străin dornic să se familiarizeze cu Banatul”, adaugă Mariana Frăţilă.

Dincolo de acest inconvenient, Pişchia e de menţionat pe harta turistului care tânjeşte după o „cură în natură”, nu mai lungă de-o zi.

Articol scris de Codrina Diana Tomov şi Dana Istrat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

1 Comments
Florin 22 iunie 2019
Pt conformitate, Izvorul de la Bordos este la Fibis