Vrei să divorțezi la Timișoara? Fă-ți rost de martori! Un proces a încins spiritele în lumea justiției

divort 2

Un proces de divorț, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, a încins spiritele în lumea justiției. După un mariaj de două decenii, din care a rezultat un copil, major în prezent, un cuplu de timișoreni a decis să se despartă.

Acțiunea a deschis-o bărbatul, care, în probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice altă dovadă care ar rezulta din dezbateri. Soția a formulat o întâmpinare prin care și-a exprimat acordul pentru desfacerea căsătoriei și, totodată, încuviințarea probei cu înscrisuri.

În pofida faptului că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă impun formularea cererilor de chemare în judecată cu o mare rigurozitate, astfel încât durata procedurilor judiciare să fie reduse, instanţa a solicitat reclamantului ca, în termen de zece zile de la primirea comunicării, să precizeze dacă înţelege să solicite proba cu martori şi, în caz afirmativ, să indice datele acestora.

Reclamantul nu a dat curs solicitării, întrucât, fiind vorba de o decizie comună a părților, fără alte dubii care ar necesita lămuriri suplimentare, nu a considerat utilă audierea unor martori. O astfel de acțiune, care s-ar fi putut soluționa cu celeritate, așa cum și părțile se gândeau de altfel, a fost însă… anulată de instanța de judecată, pe motiv că reclamantul nu a vrut să aducă martori la proces, deși acesta ar fi fost un drept al său de care putea sau nu să se prevaleze, nicidecum o obligație impusă de lege.

Soluția a stârnit controverse chiar și în rândul magistraților. Reclamantul a formulat, ulterior, o cerere de reexaminare a încheierii de anulare. Aceasta a fost admisă de un alt complet de judecată, care, analizând motivele de respingere expuse de celălalt complet, și-a dat seama că nu sunt întemeiate și a trimis dosarul înapoi pentru continuarea procesului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *