A început sezonul cauciucurilor de iarnă. Tot ce trebuie să ştie şoferii

Automarfar încărcat cu 22 tone de deșeuri din Polonia, oprit la intrarea în România, într-o vamă din vestul țării

Începând cu anul 2011, legislația românească s-a aliniat la cea a mai multor state europene și prevede obligativitatea folosirii anvelopelor de iarnă atunci când condițiile meteo și de drum impun acest lucru.

Conducerea autoturismului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheaţă fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenție. Şoferii riscă să rămână fără certificatul de înmatriculare, dar şi să plătească o amendă de până la 2.500 de lei.

La reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului auto o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

În esență, legislația are prevederi întrucâtva diferite pentru autovehicule, în funcție de tipul acestora. Astfel, pentru autoturisme, SUV, 4×4, vehicule comerciale ușoare, cu masa maximă autorizată sub 3,5 tone, dacă pe șosea este zăpadă, gheață sau polei, folosirea anvelopelor cu marcaj M+S pe toate roțile este obligatorie.

Lipsa lor la un control al poliției pe o șosea acoperită cu gheață, zăpadă sau polei atrage o amendă contravențională. În cazul provocării unui accident pe o astfel de șosea, lipsa anvelopelor de iarnă atrage și suportarea daunelor provocate infrastructurii rutiere și a costurilor de eliberare a drumului.

Pentru camioane și autobuze, vehicule destinate transportului de persoane cu mai mult de nouă locuri și de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe roţile axei/axelor de tracţiune sau trebuie montate pe acestea lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Dovada că sunt montate cauciucuri de iarnă se face prin indicarea marcajului M+S (sau M.S. sau M&S) pe lateralul fiecarei anvelope. Marcajul M+S este prezent și pe anvelopele de tip „all-season”, deci, din punct de vedere legal, acestea sunt asimilate anvelopelor de iarnă. Totuși, din punct de vedere al performanțelor, diferențele dintre cauciucurile de iarnă și cele „all-season” sunt semnificative și importante.

Dacă sunteți oprit în trafic iarna, pe o șosea uscată, iar autoturismul nu are anvelope de iarnă nu veți fi amendat, întrucât legea română specifică obligativitatea acestora doar pe drumuri acoperite cu gheață, zăpadă sau polei.

Cu toate acestea, agenții de poliție vă pot interzice continuarea drumului dacă în față există porțiuni acoperite de zăpadă, gheață sau polei și vehiculul nu este echipat corespunzător. În același timp, în sezonul rece puteți fi oricând surprins de o cădere de zăpadă sau de ploaie urmată de îngheț, iar amenda nu e prea… departe.

În privința perioadei din an în care se află în vigoare prevederea din Ordonanța 5/2011, aceasta depinde de condițiile meteo și cele de drum, practic, de la jumătatea lunii octombrie până la începutul lui aprilie. Va trebui să țineți cont și de partea de țară în care locuiți: zonele montane au un sezon de iarnă mai lung decât cele de la câmpie.

Chiar dacă nu ninge și nu este polei, utilizarea cauciurilor de iarnă este recomandată la temperaturi sub șapte grade Celsius. Printre motivele invocate de specialiști se află compoziția anvelopelor de iarnă, care conferă o aderență adecvată la temperaturi joase, spre deosebire de cele de vară, al căror cauciuc se întărește la temperaturi sub pragul celor șapte grade, făcându-le să piardă semnificativ din aderență.

Un alt motiv este că temperatura căii de rulare diferă de multe ori de cea a aerului. Este des întâlnit fenomenul când șoseaua are sub zero grade și este acoperită cu polei, chiar dacă temperatura aerului este cu câteva grade peste punctul de îngheț.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A început sezonul cauciucurilor de iarnă. Tot ce trebuie să ştie şoferii

  1. Uite asa functioneaza economia, obligativitatea prin lege sa cumperi cauciucuri de iarna desi pana in 2011 nu era valabil asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *