Vom dormi mai puţin cu o oră. Când trecem la ora de vară?

Vom dormi mai puţin cu o oră. Când trece România la ora de vară

Vom dormi mai puţin cu o oră. Când trece România la ora de vară.

Anul acesta se va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, ceea ce înseamnă că vom dormi mai puţin cu o oră.

Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei.

CITEȘTE ȘI: Un bărbat care a atacat două persoane în stradă la Timișoara a fost prins după cinci luni

Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă, relatează Ziarul Financiar

Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui.

În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.

În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00), conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Vom dormi mai puţin cu o oră. Când trecem la ora de vară?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *