Un bărbat care a atacat două persoane în stradă la Timișoara a fost prins după cinci luni

Agent tăiat pe mână cu un briceag chiar în mașina de poliție. Inculpatul a fost arestat

Un bărbat care a atacat două persoane în stradă la Timișoara a fost prins după cinci luni.

Viața uneia a fost pusă în pericol. Suspectul a fost arestat la cinci luni după fapte.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș informează că, pe 27 octombrie 2023, seara, un bărbat a încercat să ucidă o persoană prin lovirea acesteia cu un cuțit, în mod repetat, pe Aleea Hotinului din Timișoara, provocându-i mai multe răni care i-au pus în primejdie viața.

CITEȘTE ȘI: Caravană Medicală în Kuncz

În aceeași împrejurare, un bărbat a înjunghiat în față o altă persoană, provocându-i și acesteia răni pentru care au fost necesare mai multe zile de îngrijiri medicale.

„De la momentul săvârșirii faptei și până în prezent au fost efectuate numeroase activități de urmărire penală, respectiv investigativ-operative în vederea identificării autorului faptei, probațiunea în acest dosar penal fiind extrem de dificilă raportată la minimul de informații deținute de către organele de urmărire penală.

Cu toate acestea, în urma efortului susținut, în data de 13.03.2024 organele de urmărire penală au reușit identificarea și depistarea unei persoane de sex masculin cu privire la care exista suspiciunea că este autorul faptelor”, transmite sursa citată.

Joi, suspectul a fost arestat preventiv 30 de zile pentru tentativă la omor şi lovire sau alte violențe.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *