Virusul care cauzează COVID-19 este încă vivace, potrivit OMS

Ministerul Sănătăţii: 315 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, în ultima săptămână

Virusul care cauzează COVID-19 este încă vivace, potrivit OMS

Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând că virusul este încă vivace, chiar dacă poate să treacă parţial neobservat, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Potrivit OMS, datele provenite din diverse surse au indicat o creştere a transmiterii virale luna trecută, alimentată de reuniunile oamenilor din timpul sărbătorilor de iarnă şi de varianta JN.1, care este de acum varianta cel mai frecvent raportată la nivel mondial.

„Deşi COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă sanitară globală, virusul continuă să circule, să se schimbe şi să ucidă”, a declarat directorul agenţiei de sănătate a ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe la Geneva.

Pe lângă cele aproape 10.000 de decese raportate la OMS luna trecută, s-a înregistrat o creştere cu 42% a internărilor în spitale şi cu 62% a internărilor în unităţile de terapie intensivă, în raport cu luna noiembrie 2023.

Cu toate acestea, cifrele se bazează pe date obţinute din mai puţin de 50 de ţări, în principal din Europa şi America, a declarat directorul OMS.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz face curățenie în Primăria Timișoara: a reangajat o funcționară din lotul trișorilor demascați de DNA

„Există cu siguranţă creşteri în alte ţări care nu sunt raportate”, a precizat el.

„La fel cum guvernele şi indivizii iau măsuri de precauţie împotriva altor boli, trebuie să continuăm cu toţii să luăm măsuri de precauţie împotriva COVID-19”, a subliniat el.

„Deşi 10.000 de decese pe lună reprezintă un număr aflat cu mult sub nivelul maxim al pandemiei, acest nivel de decese evitabile nu este acceptabil”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a îndemnat guvernele să menţină supravegherea şi secvenţierea virusului şi să asigure accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile.

„De asemenea, continuăm să îndemnăm oamenii să se vaccineze, să se testeze, să poarte măşti sanitare dacă este necesar şi să se asigure că spaţiile interioare aglomerate sunt bine ventilate”, a spus el.

Directorul OMS a declarat că boala COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică internaţională în mai 2023, la mai bine de trei ani după prima detectare a virusului în oraşul Wuhan din China, la sfârşitul anului 2019.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Virusul care cauzează COVID-19 este încă vivace, potrivit OMS

  1. siiiiiguuuuurrrr ca da. îhhhhâmmm🤪
    si noi sa ne (dez)informam doar din „surse oficiale”. deci cat e infection fatality rate asta la covrig pe grupe de varsta? si Fauci ce-a mai zis pe la audieri?ca e „sigur si eficient”, nu? Da’ cu metode gen „bait&switch” cum mai stam? dar cu SV40? dar cu procentul de arn fragmentat? deci era sau nu scapat dintr-un laborator? dar de procesul intre moderna si pfizer pentru patent ce se mai aude, se bat care sa ne salveze de banii din buzunar mai bine, nu?

    PS: Am auzit ca la wef e pe agenda ceva numit „Disease X”, e adevarat? despre ce-o fi vorba oare?🤔

    #Da’ variola maimutei ce mai face?

    #niste psihopati malthusieni MAP
    #torille!

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *