Trei apeluri de proiecte au fost lansate în cadrul Programului Operațional Sănătate

Trei apeluri de proiecte lansate în cadrul Programului Operațional Sănătate

Trei apeluri de proiecte au fost lansate în cadrul Programului Operațional Sănătate

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Sănătate, anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în cadrul acestui program, trei apeluri de proiecte, în valoare totală de peste 200 de milioane de euro.

Cele trei apeluri vizează „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea de programe de screening” – cu un buget total de 140 milioane de euro; „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor spitalelor de pediatrie” – cu un buget total de 34 milioane de euro; „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor spitalelor de obstetrică ginecologie” – cu un buget total de 32 milioane de euro.

Apelurile sunt competitive, la nivel național și sunt destinate unităților sanitare publice care desfășoară activități medicale de tip ambulatoriu.

Se vor finanța lucrări de extindere/ construcție/ reabilitare/ modernizare și dotare pentru ambulatoriile unităților sanitare publice.

Valorile eligibile pentru un proiect sunt între 200.001 euro și 4.000.000 euro. Apelurile au ca termen limită de depunere data de 30 aprilie 2024.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz face curățenie în Primăria Timișoara: a reangajat o funcționară din lotul trișorilor demascați de DNA

„Programul Sănătate reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării sistemului medical din România, iar cele trei apeluri oferă oportunități importante de finanțare, prin care vizăm dezvoltarea infrastructurii și calității serviciilor medicale în unitățile sanitare publice.

Sunt încrezător că reprezentanții unităților medicale eligibile din Regiunea Vest vor răspunde pozitiv acestor apeluri și vor contribui, în acest fel, la îmbunătățirea sistemului nostru de sănătate”, a declarat Adrian Mariciuc, director general-adjunct al ADR Vest.

Programul Sănătate (PS) are o alocare totală de 5,88 miliarde de euro și este primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar pentru prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *