Violare de domiciliu, ameninţări şi… un câine înjunghiat

cutitar

Polițiștii Orașului Sânnicolau Mare fac cercetări față de doi tineri de 20 de ani, bănuiți că ar fi violat domiciliul unui cetăţean, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi amenințat cu moartea două persoane.

Unul dintre cei doi este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale şi a fost reținut pentru 24 de ore.

CITEȘTE ȘI: O fetiţă de 1 an s-a înecat în cadă, în timp ce mama ei vorbea la telefon de 50 de minute

Luni, 4 martie, în jurul orei 17, unul dintre cei doi, aflat în stare de ebrietate, în timp ce se deplasa cu amicul său și cu alți tineri, de 17 și 18 ani, pe strada Romilor din Sânnicolau Mare, a ajuns în apropierea locuinței unui bărbat de 45 de ani şi și-a amintit că a avut cu acesta un conflict, mai demult.

Au pătruns cu toții, fără drept, în curtea respectivului, iar tânărul aflat în stare de ebrietate a înjunghiat cu un cuțit un câine din gospodăria respectivă.

CITEȘTE ȘI: Medic atacat şi trântit la pământ de un pacient, pe holul spitalului. În cădere, s-a lovit la cap de mobilier (Video)

Părăsind curtea, s-au întâlnit cu persoanele vizate pe stradă, respectiv cu bărbatul de 45 de ani si cu un minor de 16 ani, cărora le-au adresat amenințări cu moartea.

Polițiștii continuă cercetările față de cei doi tineri de 20 de ani, aflați sub control judiciar pentru 60 de zile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *