Viol tras la indigo. Fata din Olt agresată de ziua ei face primele dezvăluiri

fata violata1

„Nu mi-am imaginat niciodată că o să fiu violată de patru bărbaţi fix în ziua în care împlinesc 18 ani. Vreau să se facă dreptate, iar ei să ajungă acolo unde trebuie, la închisoare”, a povestit tânăra de 18 ani, din Rusănești-Olt, care a fost violată de patru bărbaţi, chiar în ziua majoratului său. Cei patru suspecți sunt cercetaţi în libertate, iar unul dintre agresori este militar în cadrul unității NATO de la Deveselu.

„Nu mă simt deloc bine, vreau să se facă dreptate, vreau ca lumea să vadă durerea mea şi a părinţilor mei”, a spus fata.

Ea a povestit, în direct la Realitatea TV, că în seara în care a fost violată a rămas să doarmă la o prietenă. „S-a oprit curentul şi l-am sunat pe prietenul meu să vină să îl repare, după aceea am plecat, împreună cu trei prietene, spre staţia de taxi pentru a-l lua pe prietenul meu. Pe drum ne-am întâlnit cu un coleg de-al lui care mai era cu cineva şi care s-a oferit să ne ducă cu maşina”, a afirmat fata.

Conform ei, ce doi au zis să lase acasă una dintre fete pentru că nu mai au loc în maşină, la întoarcere, după ce îl iau şi pe prietenul ei.

„Am plecat eu cu o fată mai mică, de 15 ani. La ieşirea din Caracal a oprit pe dreapta şi ne-a zis să îl aşteptăm 5 minute că vrea să vorbească la telefon cu prietena lui să îi spună unde s-a dus, că nu a anunţat-o”, a completat fata, adăugând că după aceea au oprit pe câmp, între Comanca şi Caracal.

Între timp au mai venit doi băieţi. „Au început să facă cerculeţe cu maşina. Noi ne-am sperit şi când am coborât, l-am sunat pe prietenul meu şi am apucat să îi spun doar unde suntem că m-a prins de păr şi mi-a spus să fac ce spun ei că mă omoară în bătaie. Că nu voi scăpa, orice fac”, a detaliat fata de 18 ani.

„I-am rugat să mă lase să plec. Le-am spus că le dau banii pe care îi am, 300 de lei, şi inelul primit cadou de la părinţii mei, numai să le lase în pace”, a continuat fata. În acest timp, fata cea mică de 15 ani era încuiată în maşină.

„Vreau doar să ajungă acolo unde trebuie, la închisoare. Legea să facă dreptate şi lumea să vadă ce se întâmplă în ţara asta”, a încheiat fata.

Tragedia s-a petrecut pe 15 iunie, anul acesta, pe un câmp dintre Deveselu și localitatea Caracal. Patru indivizi au luat-o pe fata de 18 ani, au urcat-o în mașină și au batjocorit-o. Tânăra a fost amenințată că, dacă va scoate un cuvânt, va plăti cu viața ei.

Potrivit celor mărturisite de tatăl fetei pentru Realitatea TV, cei patru agresori se află în stare de libertate.

„Fac toate prostiile prin Caracal, se laudă că o să scape, că nu o sa ajungă la București”, a spus tatăl victimei.

Întrebat dacă dosarul s-a împotmolit și unde, tatăl fetei a precizat: „Da, la Parchetul General. Justiția să își facă datoria. Premierul Ponta să ia măsuri. La Caracal se întâmplă ceva grav. Nu se poate să stea în libertate. Au plătit două fete să zică la proces că sunt prietene cu fata mea și că au mai făcut asta pentru bani. Fata mea a avut un inel dat la majorat și a stat în genunchi, în fața lor, plângând, spunând că le dă un inel pe care îl avea la mână, de aur, și trei miliioane, doar să o lase”.

La rândul său, mama victimei a declarat: „Ca mamă, nu se poate descrie în cuvinte durerea și ceea ce simți. Nu aș fi crezut niciodată să trec prin asta. Vedeam la televizor cazuri, dar credeam că sunt niște povești, coșmaruri și că nu pot fi adevărate. Nu credeam că pot fi astfel de oameni”.

Întrebată de ce nu au sesizat autoritățile mai devreme, mamei fetei a răspuns: „Am așteptat ca cei autorizați în drept să își facă treaba, pentru că nu știam. Suntem oameni de la țară, muncim toată ziua. Nu știm legile. Am așteptat ca cei care trebuiau să își facă datoria, trebuiau să ia măsuri. Mi-au oferit un miliard, apartament, mașină, tot ce aveau pe acolo, bine, părinții lor. Bineînțeles că nu erau banii lor. Părinții au venit la noi, de trei ori, în curtea noastră și ne-au zis să îi iertăm, că o să distrugem atâtea vieți, că au fost beți și că nu știau ce fac. Nu știu de ce nu s-au luat măsuri”.

Victima se teme pentru viața ei și îi este frică să iasă din casă. Locuitorii satului spun despre aceasta că este o fată cuminte, cu rezultate bune la învățătură, care a mers la olimpiade și care cânta în corul bisericii.

Pe de altă parte, unul dintre cei patru agresori, militar în cadrul unității NATO, este închis în casă de patru zile, iar mama sa este grav bolnavă. Aceasta a explicat fără să dorească să apară în fața camerei de filmat, că băiatul său s-a aflat „la locul nepotrivit”.

A fost deschis un dosar de cercetare penală în cauză, care a fost mutat de la Tribunalul Caracal la Parchetul Militar din București, pentru că, reamintim, unul din cei patru bărbați este militar, conform realitatea.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *