Video! Prins beat la volan pe când era primar, un consilier local al unei comune din Timiș a fost condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost primar al unei comune de lângă Timișoara ocupă de nouă luni fără drept funcția de consilier local

Episodul bahic care l-a avut drept protagonist pe primarul de la acea vreme (14 martie 2019) al comunei Parța, Mihai Petricaș, i-a adus acestuia o condamnare penală. Luni, 22 noiembrie, Judecătoria Timișoara l-a condamnat pe inculpatul Mihai Petricaș la pedeapsa de un an și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Instanța de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, stabilind un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de supraveghere, fostul primar și actualul consilier local al comunei Parța trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, instanța de judecată i-a impus inculpatului Mihai Petricaș obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, precum și obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, la Regia Autonomă de Transport Timişoara (actuala STPT) sau la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș (instituţia va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului).

Instanța l-a mai atenționat pe inculpatul Mihai Petricaș asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere:

CITEȘTE ȘI: Episodul bahic ultramediatizat al primarului din Parța, Mihai Petricaş, este consecința unui lanț de complicități (video)

“Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește o nouă infracțiune, instanța revocă suspendarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei în regim de detenție”.

Hotărârea Judecătoriei Timișoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel. Dacă pedeapsa stabilită acum de Judecătoria Timișoara va rămâne definitivă, din acel moment, mandatul de consilier local al lui Mihai Petricaș va înceta de drept, conform prevederilor Codului administrativ (articolul 204, alineatul 2, litera g).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *