Video. Bărbat surprins abandonând deșeuri în Complexul Studențesc, sancționat de poliţiştii locali cu 10.000 de lei

Video. Bărbat surprins abandonând deșeuri în Complexul Studențesc, sancționat de poliţiştii locali cu 10.000 de lei

Problema abandonului de deșeuri pe domeniul public rămâne permanent în atenția polițiștilor locali care acționează în vederea depistării celor care nu respectă legislația, acest aspect fiind printre prioritățile Poliției Locale Timișoara. Mai mult, legislația în domeniu se actualizează periodic, fiind stabilite sancțiuni tot mai mari pentru persoanele fizice și juridice care încalcă actele normative.

Spre exemplu, recent a intrat în vigoare OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, care prevede, printre altele, că atât abandonarea, cât și eliminarea acestora în afara spaţiilor autorizate sau incendierea deşeurilor de orice fel sunt interzise. Sancțiunile prevăzute sunt de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Un astfel de caz a fost depistat de polițiștii locali miercuri, în zona Complexului Studențesc, la intersecția străzilor Ion Vidu cu Mihail Jora, unde un bărbat din Timișoara a fost surprins în timp ce abandona mai mulți saci cu deșeuri.

Acesta a fost sancționat cu 10.000 de lei, fiind somat să și ridice resturile și să le predea unui operator autorizat în cel mult 24 de ore. Prins în fapt, bărbatul nu a mai avut replică și nu a obiectat în momentul în care a fost sancționat.

Poliția Locală atrage atenția că astfel de verificări sunt organizate permanent, iar cei surprinși vor fi sancționați drastic. Timișorenii care, la rândul lor, observă astfel de situații le pot transmite Poliţiei locale: tel. 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe email la adresa [email protected].

Foto/video: Poliţia Locală Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *