Timişoara va fi, timp de cinci zile, în intervalul 15-20 aprilie, gazda Campionatului Naţional de fond la canotaj pentru juniori şi seniori, competiţia urmând să se desfăşoare pe Canalul Bega.
CITEȘTE ȘI: O stradă, în Timișoara, blocată de o șoferiță cu BMW (foto)
În aceste condiţii, Societatea de Transport Public Timişoara va suspenda transportul public cu vaporaşele pe Bega, cu excepţia ambarcaţiunilor de intervenţie şi salvare.
Între 15 şi 20 aprilie, ambarcaţiunile STPT vor efectua doar curse de promenadă şi curse cuprinse în proiectul naţional „Şcoala altfel”.
CITEȘTE ȘI: Ce mai face „Sweet Bunny”, fosta secretară de la Universitatea Politehnica din Timişoara care a filmat clipuri pentru adulţi în instituţie
Traseul curselor va fi de la staţia Vasile Pârvan (Podul Michelangelo) până la staţia Mihai Viteazul (Uzina de Apă) şi retur.