Valuri de migranți continuă să forțeze granițele României. 30 de oameni prinși încercând să treacă frontiera la Nădlac, ascunși în automarfare sau mergând pe jos

migranti

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere Nădlac I și Nădlac II au depistat treizeci de  cetăţeni din Afganistan, Maroc și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos. Mai întâi, un sofer turc de TIR care transporta piese auto spre Norvegia s-a oprit pentru efectuarea formalităților vamale, la ieșirea din România. 

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul pentru marfă, nouă cetăţeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul sectorului pentru cercetări. Așa s-a descoperit că este vorba despre opt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 de ani și un cetățean din Pakistan în vârstă de 18 ani, toți solicitanţi de azil în România. De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a patru automarfare conduse de doi cetăţeni bulgari, un cetățean turc și un grec.

Şoferii transportau diferite bunuri (utilaje industriale, role de vată de sticlă, piese auto) pentru societăţi din Marea Britanie, Germania și Belgia. În urma controalelor au fost descoperiţi, ascunşi în interiorul compartimentelor de marfă, nouăsprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, solicitanți de azil în România.

În aceeași zi, o patrulă  a poliției de frontieră din cadrul Sectorului de Frontieră Nădlac a depistat în dreptul terminalulului destinat transportului de marfă, aflat pe sensul de ieșire al Punctului de Trecere a Frontierei, la aproximativ 50 de  m față de linia de frontieră cu Ungaria, doi  bărbaţi care încercau să treacă frontiera în ţara vecină. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc, în vârstă de 28, respectiv 35 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *