
O dubiță care circula pe DN 66A, în zona Izvoare de pe raza localității Vulcan, a ieșit de pe șosea și s-a înfipt într-un stâlp de electricitate.
La volan se afla un tânăr de 29 de ani. ”Echipele au găsit în autoutilitară un tânăr de 25 de ani inconştient şi încarcerat.
Şoferul autovehiculului a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat cu multiple traumatisme la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Lupeni.
Concomitent cu operaţiunile de descarcerare, personalul medical al SAJ şi paramedicii SMURD au încercat stabilizarea tânărului prins în autovehicul.
Victima a intrat în stop cardio-respirator şi în ciuda eforturilor pentru resuscitarea acesteia nu a răspuns la manevre”, informează ISU Hunedoara.
Șoferul dubiței a ajuns la spital, însă șansele de supraviețuire ale acestuia sunt minime. Ambele victime sunt din Petrila.
Pompierii au folosit un utilaj pentru a stabiliza dubița, astfel încât să poată extrage în siguranță victimele din mașină.
Polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului. ITM Hunedoara are în vedere accidentul deoarece acesta v-a fi cercetat ulterior și de inspectorii de muncă, întrucât cele două victime s-ar fi aflat în timpul programului de lucru.