Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie! Părinţii riscă şi până la zece mii de lei amendă

Efectele pandemiei: tot mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii cu vaccinurile obișnuite

Comisia de Sănătate din Camera Deputaților a votat luni un amendament la legea vaccinării care introduce imunizarea obligatorie a copiilor în România, potrivit 360medical.ro.

Proiectul de lege trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – care este decizională.

“Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Caselor de asigurări şi aşa mai departe”, a declarat preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, citat de Agerpres.

“Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a completat el.

Părinții care nu își vaccinează copiii ar putea fi amendați.

“Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea”, a mai spus Buicu.

Decizia era așteptată, în condițiile în care Partidul Social Democrat, care are cei mai mulți parlamentari, a anunțat în luna ianuarie că și-a stabilit ca prioritate în această sesiune parlamentară dezbaterea și adoptarea proiectului de lege prin care vaccinarea să devină obligatorie, motivând decizia prin “pericolul reprezentat de răspândirea alarmantă a unor virusuri letale”.

CITEŞTE ŞI: Carnagiu în Italia, provocat de o româncă. A omorât trei pacienţi cu dizabilităţi şi a băgat alţi cinci în spital

De asemenea, guvernul a anunțat, în decembrie, că adoptarea legii vaccinării, “care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației”, se numără printre principalele sale priorități în domeniul Sănătății.

Anunțurile vin în contextul în care România se confruntă, din 2016, cu o epidemie de rujeolă care a provocat până acum peste 60 de decese în țară, pe fondul scăderii semnificative a ratei de imunizare.

O analiză realizată recent de 360medical.ro arată că, spre deosebire de România, statele din vestul Europei au început deja să înăsprească legislația privind vaccinarea, ca reacție la revenirea unor epidemii ale unor boli considerate în urmă cu doar câțiva ani aproape dispărute.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *