Urbanizarea noilor zone de locuit se face… încet și sigur, într-o comună de lângă Timișoara

sacalaz 8

Primul dintre cartierele noi ale comunei Săcălaz care va beneficia de utilități va fi cel denumit Europa, aflat pe partea dreaptă a șoselei la intrarea dinspre Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Soţul timişorencei Nicoleta Voica este acuzat că i-a făcut avansuri unei alte cântăreţe

De altfel, în toate aceste zone noi există doar un minim de infrastructură, respectiv rețele de alimentare cu curent electric și de iluminat.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea! Șoferii pot rămâne fără permis dacă nu respectă această obligație

În total, în perimetrele rezidențiale ale comunei din apropierea municipiului Timișoara, conform primarului Ilie Todașcă, există 1.340 de parcele pentru locuri de casă, delimitate prin diferitele PUZ-uri (planuri urbanistice de zonă) aprobate.

Dintre acestea, doar circa 40 la sută sunt ocupate, având autorizații de construire, clădirile de locuit amplasate pe ele aflându-se în diferite faze de construire.

În ceea ce privește cartierul Europa – cel mai mare din Săcălaz – acesta are 302 locuri de parcele, pe 108 dintre ele fiind edificate sau aflându-se în curs de execuție case noi.

Edilii au comandat un studiu de fezabilitate pentru extinderea alimentării cu apă și a canalizării în acest cartier, o fază preliminară a oricărei investiții publice din această categorie.

Cât privește asfaltarea străzilor, aceasta va fi realizată după introducerea celor două utilități, a declarat edilul-șef.

Așa că urbanizarea noilor zone rezidențiale din această comună este încă în fază de dorință și bune intenții, cei care au investit în ele având nevoie de răbdare încă un interval de timp, dificil de definit.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *