Unora le place circul

A doua autorăsturnare de guvern la care era cât pe-aci să asistăm a fost puțin amânată, dar telenovela PSD continuă. Trist este însă că tot circul se desfășoară fără aplauze, fluierături și huiduieli, adică fără opoziție, care suferă de muțenia unor gâște. Așa că primele aprecieri despre criza politică din interiorul celui mai mare și de râs partid de pe la noi, vin chiar de acolo, respectiv că nu a fost nici o cafteală, darmite un război, doar un „moment de cumpănă”.

Așa că nu există nici un câștigător. Doar mai mulți pierzători: Liviu Dragnea, care s-a trezit izolat în partid, clanul teleormănean care le va pierde pe Sevil, Rovana și poate și pe alții. PSD, în întregul său, pentru că a luat-o la vale în sondaje și o va mai lua. Dar Tudose? A pierdut și el? Probabil că nu, căci președintele i-a sărit în ajutor, aruncând mingea guvernării din nou în curtea de la Kiseleff.

Tăriceanu, cel care nu acceptă un guvern făcut de DNA, dar susține un ministru penal? Păi, după găina evazionistă a lui Vosganian ce ar mai de zis? Există în această poveste și o știre cel puțin curioasă, aceea că lui Sorin Grindeanu, premierul demis de PSD prin automoțiune de cenzură, iar apoi și exclus din formațiune i s-ar fi promis portofoliul fondurilor europene, dar acesta ar fi refuzat.

Dacă e așa, tumbele liderului pesedist îl consacră drept cel mai în vogă clovn al momentului, un fel de Siminică politic, demn de râsu’-plânsu’ general. În această listă de perdanți trebuie să punem pe prima poziție votanții PSD, poporul acestui partid rătăcit prin bălțile cu penibil ale politicii românești de astăzi.

Dacă a fost „distracție cu lacrimi” la PSD, paie pe foc mai pune și Victor Ponta, pentru ca aceasta să fie „maximă” și să se audă și… pe alte străzi.

Cum deznodământul noii telenovele de partid nu îl putem ști, căci scenariul se scrie în aceste zile și cei care îl fac sunt mai mulți, încât nu știu unul de altul și nici ce va ieși din munca lor fără preget, ar fi bine să subliniem ce spun doi români foarte cunoscuți despre ceea ce se întâmplă cu lumea în care trăim.

Astfel, ar trebui să începem cu actorul Victor Rebengiuc. Acesta crede că „va muri tot în comunism” și spune că „toată conducerea țării e formată din niște semidocți, niște oameni fără pregătire”. Andrei Pleșu, la rându-i, afirmă că „ne plângem, adesea, de felul lamentabil în care se vorbeşte româneşte, la toate nivelurile: de la tineri puberi la miniştri şi parlamentari.

Nu vorbim însă, la fel de des, despre faptul că lumea ştie din ce în ce mai puţin să citească şi să asculte”. Ar fi bine dacă am reflecta, fie și pentr-o clipă, la această realitate care se tot adâncește în jurul nostru, încât mâine ar putea fi chiar cu mult mai rău…

Cât despre PSD, cu cât oferă mai mult circ fără pâine, cu atât va coborî mai abrupt în preferințele electorale, chiar dacă românii acum nu au nici o altă alternativă în materie de politică. Acest partid a reușit, în doar zece luni de guvernare, să creeze cea mai mare prăpastie între promisiuni și realizări.

Cât despre prosperitatea la care încă visează condușii, nici vorbă de așa ceva, aceasta fiind amânată până… la calendele grecești.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Unora le place circul

    1. Ani de zile am sperat dupa revolutie ca totul o sa schimbe în bine. L-am vazut pe domnul Ticu Dumitrescu la Timisoara pe Corso, mânca niste popcorn! Un om ca el trebuia sa prânzeasca la Lloyd, el se zbatea cu demnitate pentru legea lustratiei. Atunci mi-am dat seama ca e prea târziu, ca nimic nu se mai putea schimba în bine. Pacat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare