Unde nu-i cap, vai de picioare! Vechea zicală se potrivește ca o mănușă cu harababura provocată de sistemul „Big Brother” pe străzile Timișoarei

Nu va mai curge multă apă pe Bega până când sistemul de management al traficului și de supraveghere video a acestuia își va arăta binefacerile pentru timișoreni. Până atunci, însă, orașul are parte doar de necazuri, iar spargerea străzilor și transformarea lor în tranșee pare să nu mai aibă sfârșit.

Deocamdată, traficul este îngreunat de șanțurile care brăzdează carosabilul, de munții de moloz, de utilajele care ocupă câte o bandă de circulație, gropile mai mult sau mai puțin semnalizate, cablurile întinse aproape peste tot și alte „bunătăți” ale unui șantier în plină desfășurare.

Deși municipalitatea s-a lăudat că vom avea cel mai performant sistem de acest tip din Europa, mulți timișoreni se arată sceptici în privința posibilităților de reglare a traficului și consideră că sunt prea multe semafoare pe anumite artere, cum ar fi Bulevardul Revoluției, Take Ionescu sau Piața Iuliu Maniu, în timp ce altele au fost uitate.

 

Proiectul „Big Brother” din Timișoara a primit finanțare europeană, dar, din cauza întârzierii licitației, a început cam târziu. Dată fiind situația, nimeni nu s-a mirat că nu au putut fi absorbite în întregime fondurile nerambursabile. Totuși, unele semne de întrebare asupra capacității de analiză și chiar a competenței celor care gestionează proiecte în Primăria Timișoara există și la ora actuală.

Faptele deja consumate ne arată că implementarea proiectului, cu o valoare totală de 44 de milioane de lei, a început anul trecut și autoritățile s-au arătat mereu optimiste în privința finalizării acestuia. În luna decembrie 2015, la inaugurarea centrului de management al traficului de pe bulevardul Iuliu Maniu, conducerea primăriei se arăta convinsă că totul va fi terminat la sfârșit de martie sau început de aprilie, adică acum o lună-două: „Totul este achiziționat, dar mai sunt de montat camere. Sunt lucruri minore, atâta că mai e nevoie de timp pentru corelări și stabilirea parametrilor optimi de ansamblu”.

Competență de înalt nivel

Totuși, la începutul lunii trecute, aveau să iasă la iveală lucruri uluitoare despre acest proiect: degeaba fuseseră instalate semafoarele și camerele video. Sistemul nu avea cum să fie funcțional, pentru că nu exista interconectarea acestor obiecte și nici măcar nu fusese prevăzută în proiect, darămite contractată. Fondurile necesare au fost aprobate abia în ședința din 5 aprilie a consiliului local, iar după îndeplinirea formalităților s-a trecut la treabă, adică să se spargă o mulțime de străzi din Timișoara.

Abia acum, pe ultima sută de metri, se face legătura prin fibră optică între stâlpii metalici care au umplut orașul. Între timp, ceasul Uniunii Europene ticăie, iar în 30 iunie se va opri și experții vor trece la evaluarea proiectelor. Dacă se dorește ca banii primiți până acum pentru Big Brother-ul de pe Bega să nu fie înapoiați, întregul sistem trebuie să fie funcțional până la termenul stabilit.

Toate acestea ar explica, într-o oarecare măsură, „deranjul” general din Timișoara, care seamănă cu un oraș bombardat, nu cu unul modern, din perspectiva unui om obișnuit, care circulă cu autoturismul sau cu mijloacele de transport în comun și are nevoie de o urbe funcțională.

Desigur, un vizitator ocazional ar putea fi încântat de plimbările prin centru și de nesfârșite cafele la terase. Vestea bună este că tot coșmarul ar trebui să se termine în maximum o lună. Vestea rea ar fi că nu se știe când, dacă și în ce mod va fi refăcut și carosabilul…