Un val de aer polar va cuprinde Banatul

val aer polar

Meteorologii nu vin cu veşti bune. Urmează trei zile în care temperaturile scad dramatic în aproape toată ţara, chiar şi cu 10 grade sub normalul perioadei.

Valul de aer polar a cuprins toată Europa. În Franţa, autorităţile au pus în funcţiune arzătoare pentru a proteja de îngheţ culturile.
La noi, este posibil ca îngheţul să se instaleze la nivelul solului, în noaptea de luni spre marți.

Valul de aer polar va cuprinde Banatul, Crişana, Transilvania, nordul Moldovei şi nordul Munteniei.

În aceste zone, se vor înregistra temperaturi sub 0 grade Celsius. Cel mai frig va fi în estul Transilvaniei, unde valorile pot atinge chiar şi minus 8 grade Celsius.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe regiuni

Luni şi marţi vor fi lapoviţă şi ninsori în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei. De asemenea, va ninge consistent în toate zonele montane, urmând să se depună strat consistent de zăpadă.

Potrivit meteorologilor, vremea ar urma să se încălzească începând de joi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *