
Un accident a avut loc la o trecere de nivel cu calea ferată unde un tren a lovit un microbuz în care se aflau 7 pasageri. Impactul a avut loc în apropierea localitații Lovrin.
Trecerea era semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, dar șoferul nu s-a asigurat așa încât ciocnirea a fost inevitabilă.
La fața locului au ajuns de urgență cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția și o ambulanță. O adevărată minune a făcut însă ca dintre pasagerii microbuzului doar doi să fie răniți ușor, iar ceilalți să scape doar cu o sperietură zdravănă. Cei răniți au refuzat transportul la spital.
Nici din tren nu a avut nimeni de suferit deoarece garnitura Regio nu avea călători în momentul impactului.