A vrut să-și ajute mama și a ajuns la închisoare. Pățania unei femei care a dat mită unui medic

mita medic

Sentinţă surprinzătoare în Iaşi! O tânără de 29 de ani a fost condamnată la închisoare după ce i-a dat mită unui medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare. Femeia a vrut să îşi ajute astfel mama.

Femeia din Brăila a primit 10 luni de închisoare cu suspendare, iar decizia Curții de Apel Iași este definitivă.

Medicul implicat în acest caz este judecat pentru că ar fi luat mită de la cel puţin 13 pacienţi sau de la rudele acestora
Conform rechizitoriului, aceasta i-ar fi dat medicului cardiolog 500 de lei pentru o consultație pe care acesta i-a făcut-o mamei ei.

Ea a fost cea care a sunat la medic pentru a cere ca mama sa să fie operată în cel mai scurt timp, fiindcă doctorii i-au spus că fără intervenţie femeia nu mai are mai mult de 6 luni de trăit.

A fost doar o parte din suma solicitată de chirurgul ieșean pentru operație, una foarte complicată. În total, medicul trebuia să primească 8.000 de lei pentru a efectua intervenția pe cord.

Fiica pacientei și-a recunoscut vina. Chirurgul de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi e judecat acum pentru că ar fi luat mită de 13 ori.

Citește mai mult aici


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A vrut să-și ajute mama și a ajuns la închisoare. Pățania unei femei care a dat mită unui medic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *