Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în propria casă, într-o localitate din vestul țării. Iubita acestuia este grav rănită

Managerul morgii de la Harvard, acuzat că fura cadavre și vindea părți din ele online. Cum își alegeau cumpărătorii "marfa": "Capul numărul 7"

Crimă șocantă într-o localitate din Alba. Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în propria casă, iar iubita acestuia a fost grav rănită. Criminalul este un bărbat de 36 de ani,  care a fost prins într-o pădure din apropiere.

CITEȘTE ȘI: Pași spre frontiera de la Beba Veche

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Octavia Guş, a declarat pentru Agerpres că, în jurul orei 4.00, un bărbat de 36 de ani ar fi pătruns în locuinţa celor doi tineri, cărora, pe fondul geloziei, le-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un cuţit. Tânărul de 23 de ani a decedat, iar iubita acestuia a fost rănită. Fata se află în prezent în stare stabilă, la spital.

Presupusul autor a fost prins luni într-o pădure din apropierea localităţii Răhău, urmând să fie audiat de către procurorul de caz. Acesta ar urma să fie acuzat de comiterea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu.

Bărbatul a fost prins de către poliţişti care au ajuns până în locul în care acesta se ascundea, într-o zonă greu accesibilă, cu ajutorul motocicletelor enduro. Potrivit unor imagini video cu momentul în care cei doi poliţişti echipaţi în motociclişti l-au imobilizat pe agresor, aceştia l-au întrebat unde este cuţitul, el răspunzând că l-a pierdut prin grădină.

sursa: digi24.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în propria casă, într-o localitate din vestul țării. Iubita acestuia este grav rănită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *