Un puşti de doar 10 ani, din Timişoara, în atenţia academiei FC Barcelona

Un puşti de doar 10 ani din Timişoara, în atenţia academiei FC Barcelona

În perioada 21-25 iunie a fost organizată a treia ediţie a camp-ului Barca Academy Serbia. Un junior timişorean, atacantul Alexandru Cristian Matei, de la grupa 2011 a Politehnicii, a fost desemnat la finalul stagiului de la Belgrad cel mai bun jucător de la categoria sub zece ani şi rămâne astfel în atenţia celebrului club catalan.

Alexandru Matei este legitimat la Politehnica din anul 2018 şi activează în cadrul grupei de născuţi în anul 2011. Micuţul atacant a fost invitat să participe la camp-ul academiei grupării FC Barcelona după participarea la turneul internaţional “Vujadin Boskov”.

La competiţia de la Novi Sad s-a remarcat şi Andrei Tolcea. Acesta a participat de asemenea la camp-ul FCB Academy ca recompensă pentru câştigarea titlului de golgheter la categoria U13.

Timp de cinci zile, cei doi s-au pregătit sub supravegherea specialiştilor de la celebra academie La Masia. Alexandru Matei, desemnat cel mai bun puşti sub zece ani, a rămas în atenţia clubului catalan. În perioada următoare, dintre cei zece remarcaţi în cadrul campusului va fi ales un câştigător care va merge să se pregătească timp de două săptămâni la celebra academie din Barcelona, pentru ca apoi să rămână sub “lupa” clubului iberic.

„A început fotbalul de trei ani la Politehnica, de doi ani de zile face şi antrenamente individuale cu domnul Alin Paleacu, pentru a progresa… A avut o reală explozie sub îndrumarea antrenorilor. Datorită celor de la Politehnica, pentru că îşi fac foarte bine treaba şi suntem foarte mulţumiţi, a ajuns unde a ajuns. Pe munca lui şi pe munca antrenorilor!”, a spus Cristian Matei, tatăl lui Alex.

„Mi-a plăcut în Serbia. În primul rând vreau să mulţumesc antrenorilor de la Politehnica pentru tot ce m-au învăţat. La Belgrad am făcut multe antrenamente cu pase, în stilul Barcelonei, cred că mi se potriveşte”, a precizat Alexandru Matei, care este unul dintre fanii lui Lionel Messi.

“Are calităţi native, un plus la viteză şi inteligenţă, este ambiţios, bătăios şi se află într-o continuă dezvoltare”, l-a caracterizat Gelu Haidău, antrenorul grupei 2011 a Politehnicii Timișoara.

După o perioadă în care le-au lipsit competiţiile importante, puştii alb-violeţi născuţi în anul 2011 vor fi angrenaţi în seria judeţeană principală la juniori E.

“Ca obiectiv avem să dezvoltăm jucătorii, să crească atât individual, cât şi ca echipă, să fie o echipă competitivă a campionatului. Participăm în seria I, câştigătoarea va avansa pe zonă, după care pe ţară, la faza finală. Într-o perioadă destul de scurtă se văd rezultatele, atât ca echipă, cât şi ca jucători, individual. Au progresat foarte mult într-un an şi jumătate de când reuşim să ne pregătim cât de cât ok în pandemie. La grupă mai sunt şapte-opt jucători care merită urmăriţi deoarece prezintă reale calităţi pentru jocul de fotbal”, a mai spus Haidău.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *