Părintele Vasile Suciu, de la Parohia Giarmata Vii, tocmai terminase slujba și, cu o dezinvoltură ce aducea atmosferei un plus de solemnitate, anunța ce urma să se petreacă în orele următoare. Erau amănunte despre sărbătoarea iei.
Tot părintele dăduse de veste, din timp, ca la Sfânta Liturghie, la Sânziene, creștinii ortodocși să participe îmbrăcați în veșminte tradiționale ale portului popular românesc: ii, cămăși, pieptare, chimire, ițari… Ceea ce s-a și întâmplat. Majoritatea femeilor purtau ii, altele costume populare.
Și mai erau copiii, de la prunc la cel de numai câțiva anișori, îmbrăcați în port popular sau, măcar, cu o cămașă, încinși cu tricolorul. Și acest tablou, de dragul privirii, făcând abstracție de clădirile din jur, altfel atât de arătoase, semăna cu un petic de poiană unde, cândva, se aduna satul în zi de sfântă sărbătoare.
Parohia de aici, Școala Populară de Artă din Timișoara, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, ansamblurile comunei, „Cununa Timișului” și „Flori din Câmpie”, elevi de la școala primară din sat și copii de la grădiniță au susținut, după Sfânta Liturghie, după caz, ateliere de creație populară sau spectacole. Tot părintele Vasile Suciu, este aici de peste două decenii și jumătate, ne-a vorbit, entuziast, de această sărbătoare care, iată, a ajuns la cea de-a opta ediție:
”Activitatea din acest an, față de cei care au trecut, este un proiect cultural susținut de către parohie, primărie și consiliul local. Scopul acțiunii este clar stabilit, promovarea valorilor culurale și spirituale ale satului românesc. Vreau să se mai știe că Patriarhia a declarat 2019 anul omagial al satului românesc. Fiecare vine, prin ia lui, cu bucățica lui de lumină și, laolaltă, e lumină lui Hristos!”
Nu departe de locul unde se desfășura programul artistic erau mesele la care meșteri populari, între care și cunoscuta Adriana Bejan, le arătau copiilor interesați câte ceva din taina, închegată în veacuri, a meșteșugului popular. Sărbătoarea iei este o manifestare care dorește să cuprindă întreaga suflare a satului.
Nu este strict religioasă, dar are conotațiile ei, legate de tradiție, de sfințenia îmbrăcămintei străbunicelor și bunicelor acestui neam. Și, mult mai înaintea lor, alte femei au pus suflet, fiecare în felul ei a adăugat ceva, până ce ia de azi, unică și inconfundabilă, a devenit ceea ce știe fiecare. Cămașa care o definește pe româncă, cu frumusețea sufletului său și, deopotrivă, cu puterea sa de a crea.
Mda … Nelipsitul ,,celular” !!!