Un nou spital municipal va fi ridicat în nordul Timișoarei

Un nou spital municipal va fi ridicat în nordul Timișoarei

Timișoara va avea un spital municipal nou în apropiere de Aerodromul Utilitar Cioca. Acesta va include mai multe secții medicale, care actualmente funcționează în clădiri amplasate în diverse locuri din oraș și va fi dotat, totodată, cu aparatură de ultimă generație.

Un parteneriat al municipalității cu Banca Mondială face posibilă derularea investiției. O delegație a International Finance Corporation (IFC) – divizia de investiții în dezvoltare a Băncii Mondiale – a fost primită de conducerea primăriei, aceasta vizitând, împreună cu edilul-șef Dominic Fritz (foto), amplasamentul viitiorului spital, în nordul orașului.

CITEȘTE ȘI: Au început manevrele militare ruso-bieloruse. NATO: 30.000 de soldați ruși participă la jocurile de război

Alături de reprezentanții IFC și de primarul Dominic Fritz, la vizita în teren s-au mai aflat city managerul Matei Creiveanu, arhitectul-șef Gabriel Almăjan și Daniel Malița, directorul Spitalului Municipal. Delegația IFC a fost formată din nouă persoane, experți tehnici și financiari și în domeniul sănătății.

”Acum, Spitalul Municipal are sediul principal într-o clădire veche, din centrul orașului și secții răspândite în toate zonele din Timișoara. Timișorenii nu pot avea astfel acces ușor la servicii medicale de calitate. Intenția noastră este să ridicăm de la zero un nou campus medical, primul din ultimii 50 de ani, în zona de nord a orașului, lângă Aerodromul Utilitar.

Investiția va fi, însă, una imensă, probabil cel mai mare proiect din ultimii 30 de ani, și de aceea suntem onorați să avem alături de noi în acest proiect vital pentru Timișoara o instituție prestigioasă, cum este IFC. Anul acesta vom începe studiile cerute prin lege, pe care le vom finanța împreună cu cei de la IFC. Astăzi am făcut un pas major pentru ca Timișoara să aibă un nou spital municipal, unul modern și capabil să asigure servicii medicale complete pentru timișoreni”, susține Fritz.

Investiția se află, însă, într-un stadiu încă departe de demararea lucrărilor propriu-zise. În perioada următoare, în parteneriat cu IFC, va fi demarat studiul de prefezabilitate necesar construirii noului spital. De remarcat este că precedentul primar, Nicolae Robu, era adeptul unui proiect complex, care includea modernizarea actualei clădiri principale a Spitalului Municipal, dar și reconfigurarea unei suprafețe mai mari din vecinătatea acestuia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Un nou spital municipal va fi ridicat în nordul Timișoarei

  1. Pe Calea Torontalului a fost ridicata cladirea imensa care a devenit paradisul vagabonzilor strazii. Cladirea s-a degradat oribil. Voi chiar nu realizati ce absurditati se fac in Timisoara? Din 1990 incoace numai Primari incompetenti se perinda la Primarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *